Patron de pensiune, numit de Orban în conducerea Autorității de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

0
2533

Un lider liberal din Târgu Jiu, care nu are mai nimic în CV, dar care a devenit celebru după ce a fost reținut într-un club, a fost promovat într-o funcție de conducere a Autorității de Operațiuni Petroliere de la Marea Neagră. Robert Ciocioi, care are acum rangul de subsecretar de stat, s-a ocupat de pensiunea familiei și de o fabrică de mobilă, iar de când PNL a ajuns la guvernare, a fost promovat în mai multe funcții, grație legăturilor cu conducerea organizației județene de partid.

Unul dintre vicepreședinții PNL Gorj a primit o pălărie mai mare decât îi este capul. Robert Ciocioi a fost numit vicepreședinte al Autorității de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO), deși nu are nici măcar o zi de experiență în domeniu. Decizia de numire a fost semnată de premierul Ludovic Orban și a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 19 august.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Robert-Eugeniu Ciocioi se numește în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, pentru o perioadă de 5 ani”, este textul deciziei semnate de Orban.
În Cv-ul liberalului apar două firme private, pe care le-a administrat, una fiind radiată din 2007, cea de a doua având o pensiune, în comuna Runcu.

Conform regulamentului de organizare și funcționare al Autorității, vicepreședinții au atribuții care impun cunoștințe în domeniu (vezi foto alăturată)

Nu are experiență, dar are prieteni la partid
Lipsa expertizei nu a fost un impediment în promovarea liberalului, care nu are nici măcar o zi experiență în vreunul din domeniile în care a fost propulsat. După accederea PNL la guvernare, Ciocioi a primit un post în Consiliul de Administrație al SC Minprest, societatea prestatoare de servicii, aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia. Ulterior, a fost numit membru în Consiliul de Administrație Filiala FNGCIMM Craiova. Iar avantajele apartenenței politice la partidul aflat la guvernare nu se opresc aici. Familia nou-promovatului subsecretar de stat Ciocioi deține o pensiune și în Târgu Jiu, care a încasat sume frumoase, în timpul stării de urgență, când a cazat persoane venite din străinătate, care au fost băgate în carantină.
Robert Ciocioi este coproprietar peste patru suprafețe de teren, în localitățile Târgu Jiu, Arcani și Runcu, iar în municipiul rețedință de județ deține un spațiu comercial, pe care îl are dat în chirie și din care încasează 32.465 lei. Veniturile îi sunt completate din încasările de la pensiune și din posturile în care l-au pus, recent, prietenii de la partid cu putere de decizie.
Robert Ciocioi a fost reținut în urmă cu câțiva ani, în urma unui scandal declanșat într-un club din Târgu Jiu, însă a scăpat cu doar 24 de ore în arestul poliției, dosarul fiind, ulterior, închis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here