DOCUMENT! Au votat ÎMPOTRIVA investițiilor și a reducerii datoriilor UM Sadu

0
1084

Acționarii UM Sadu au votat împotriva investițiilor pentru societatea de la Bumbești Jiu și împotriva reducerii datoriilor. O hotărâre a AGA arată că a fost cerut un plan de restructurare a uzinei, pentru care guvernanții promiteau sume importante, pentru retehnologizări.

Uzina Mecanică (UM) Sadu continuă să fie subiect de propagandă electorală. După ce, în ultimele luni, liderii PNL și PSD s-au contrazis pe tema banilor alocați pentru societatea din Bumbești Jiu, un document aruncă în aer declarațiile autorităților. În mai, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, venea în vizită la Uzina Sadu și promitea bani pentru investiții, însă, două luni mai târziu, reprezentantul aceluiași minister în AGA respingea planul de măsuri pentru reducerea arieratelor și realizarea de investiții la societatea din Gorj.

Marian Adrian Saragea, trimisul lui Bădălău la Sadu, a votat împotriva propunerilor, ca și reprezentantul ROMARM, Luis Vlădoiu (vezi foto). Uzina din Defileul Jiului a fost folosită, în campania electorală pentru europarlamentare, de liderii PSD, care au promis 20 de milioane de lei în acest an, pentru retehnologizarea unității, la care nu s-au făcut investiții majore, de la înființare, din 1970. După campania electorală, reprezentanții PSD, care garantau că sumele vor fi virate în conturile uzinei, și-au nuanțat promisiunile, spunând că banii vor fi folosiți la majorarea capitalului social al societății. Deputatul PNL, Dan Vîlceanu, care la finalul anului 2017 a depus un amendament, la legea bugetului de stat, pentru ștergerea arieratelor la UM Sadu, proiect ce a fost respins, susține că majorarea de capital este doar o minciună a guvernanților. „Dacă n-ai rezolvat problema datoriilor către ANAF, ce-o să faci? Cum faci investițiile? Eu cred că cei de la PSD au câteva explicații de dat. N-am văzut bani în cont, nu ni s-a prezentat un extras de cont. Nici nu au ce să prezinte, pentru că, atâta vreme cât nu există documentele necesare pentru majorare de capital, nu poți vira bani pentru majorare de capital la UM Sadu și faptul că au primit bani e doar o altă minciună. […] Ei tot discută de bani de la Guvern, pentru majorare de capital, care nu există. Pentru a fi făcută o majorare de capital, e nevoie de patru ședințe, două de AGA, două de CS, la Romarm și Sadu. Marțea trecută a fost primul Consiliu de Supraveghere la Sadu, în care s-a vorbit de o eventuală majorare de capital. Dar nu e prima dată când mint. Domnul Bobaru, domnul Weber și pesediștii ne puneau că au banii în cont. Apoi au venit și au spus că, știți, ca să nu-i pierdem, trebuie să facem majorare de capital. E o minciună. Nu s-a făcut nicio majorare de capital”, a declarat Vîlceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here