Fiul președintei judecătoriei, reținut pentru viol

1
2657

Fiul unei judecătoare, președintă a Judecătoriei Novaci (județul Gorj), a fost reținut pentru viol. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a fost acuzat de fosta iubită, că a intrat peste ea în casă și a obligat-o să întrețină raporturi sexuale. Femeia, cu 10 ani mai în vârstă, a depus plângere la poliție împotriva fiului de magistrat. Mihai Dafinescu a fost „ridicat”, vineri, de oamenii legii și băgat în centrul de reținere, pentru 24 de ore, ulterior fiind pus sub control judiciar.

„În noaptea de 27/28 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați de o femeie de 35 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani, din orașul Novaci, cu care ar fi avut anterior o relație de concubinaj, ar fi pătruns în locuința sa, din comuna Crasna și, fără consimțământul său, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de viol, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, se arată într-un comunicat al poliției gorjene. Sâmbătă, tânărul acuzat că și-a violat fosta concubină a fost prezentat magistraților, care au dispus împotriva acestuia, măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

Mihai Dafinescu a fost protagonistul unor scandaluri, mediatizate de presa locacă, iar în urmă cu câteva luni, tânărul a fost angajat la Ocolul Silvic Novaci, al cărui șef este chiar tatăl lui.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here