FOTO: Minor drogat, găsit inconștient în scara blocului

1
1260

Un minor, de 16 ani, a fost găsit inconștient într-o scară de bloc din Târgu Jiu. Băiatul era întins pe jos, iar locatarii care au iesit de dimineața din case și l-au văzut au sunat la politie. Oamenii legii au găsit asupra adolescentului substanțe halucinogene și au chemat salvarea, care l-a transportat la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean din Tg Jiu.

„În această dimineață, în jurul orei 08:20, polițiștii locali din Târgu Jiu au găsit un tânăr întins pe scara unui bloc de pe strada Olari din Municipiul Târgu Jiu.

Întrucât acesta se afla în stare de inconștiență, fiind incapabil să reacționeze la stimuli, polițiștii locali au solicitat, de îndată, un echipaj medical care l-a preluat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgență Târgu Jiu, pentru îngrijiri medicale.

Tânărul avea asupra lui un pliculeț din material plastic transparent, autosigilant, ce conținea fragmente vegetale de culoare verde cu miros înțepător, precum și resturi din țigări”, se arată intr-un comunicat al Poliției Locale Tg Jiu.

Oamenii legii spun ca familia tânărului a reclamat în repetate rânduri dispariția de acasă a băiatului.

1 COMENTARIU

  1. Sa intelegem ca in loc sa ii acorde primul ajutor „stimabilii domnii” de la Poliția Locala au avut ca prioritate fotografierea tânărului care zăcea inconștient intr-un mod artistic prin care sa scoata in evidenta si asa zisul pliculet cu droguri? DOMNILOR REPORTERI chiar nu sesizeaza nimeni aceste aspecte? DOAMNE AJUTA-NE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here