Medicii vor să-l trimită acasă pe tânărul internat cu Coronavirus

0
647

Gorjeanul de 25 de ani, din comuna Prigoria, la care s-a confirmat prezența virusului Covid-19, ar putea fi externat. Acesta a fost dus la spitalul Matei Balș, din capitală, în urmă cu două zile, după ce testele au arătat că a contactat Coronavirus. El a intrat în contact cu cetățeanul italian în vârstă de 71 de ani, considerat „pacientul zero”, care a fost internat și diagnosticat, imediat după ce s-a întors din România, unde a stat patru zile. Toți cei cu care acesta a intrat în contact, direct sau indirect, sunt testați de autorități. Medicii au prelevat probe de la 126 de personae, testele fiind trimise în București. Pentru mai mult de 60 dintre cazuri, rezultatele au fost negative.

Pentru tânărul care a fost transportat și internat în capitală, medicii efectuează zilnic teste și spun că, în două zile, acesta ar putea fi externat, dacă rezultatele sunt bune, pacientul fiind doar purtător al virusului, însă nu are simptomele specifice bolii. În cazul în care va fi trimis acasă, gorjeanul va fi izolat la domiciliu, pentru două săptămâni, ca să nu transmită virusul și altor persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here