Pandurii, obligați să achite zeci de mii de euro lui Grigoraș. Inclusiv cât nu a antrenat

0
667

Pandurii Târgu Jiu a fost obligat de instanță să-i plătească fostului antrenor, Petre Grigoraș, peste 30.000 de euro, inclusiv pe perioada în care nu a mai fost la echipă. În calculele dispuse de instanță au fost băgate și două luni, după plecarea tehnicianului și în care ecipa a avut un alt antrenor. Curtea de Apel Craiova a obligat clubul gorjean să achite tehnicianului chiria, salariul restant și punctele din meciurile disputate de echipă în campionatul național.

Fostul antrenor al Pandurilor, Petre Grigoraș, a câștigat procesul cu Pandurii Târgu Jiu. Clubul aflat în insolvență a fost obligat de instanță să-i achite tehnicianului 9.890 de euro și un miliard de lei vechi. La plată au fost acceptate și două luni, în care acesta nu a mai activat la echipa de la Târgu Jiu. Hotărârea este definitivă și a fost dată de Cutea de Apel Craiova.

Magistrații au stabilit că administratorul judiciar, Consulting Company IPURL, care se ocupă de procedura de insolvență a clubului, trebuie să-i plătească lui Grigoraș salariul pe luna februarie 2017, de 7.000 de euro, precum și chiria de 2290 de euro, pentru perioada octombrie 2016 – martie 2017, dar și contravaloarea punctelor din meciurile disputate de echipă, în campionatul național al Ligii I, pentru perioada octombrie 2016 – martie 2017, de 600 de euro. La aceste sume se adaugă încă un miliard de lei vechi, adică 101.516 lei, creanță stabilită de instanța de fond, Tribunalul Gorj.

Petre Grigoraș a plecat de la Pandurii Târg Jiu, în luna anuarie 2017. Pe 10 ianarie 2017, Flavius Stoican ajunsese la Târgu Jiu și semnase cu conducerea clubului, pentru a prelua antrenoratul. Grigoraș a plecat cu mașina pe care oficialii Pandurilor i-au dat-o, pentru a o folosi în interes de serviciu, un VolksWagen Touareg, pe care fostul antrenor a refuzat să-l returneze, invocând restanțele financiare pe care le avea de recuperat. Bolidul a fost trecut pe lista bunurilor evaluate, pentru a fi scoase la licitație, de administratorul judiciar, însă nici atunci, Petre Grigoraș nu a acceptat să o înapoieze clubului târgujian. Fostul antrenor a făcut obiectul unui dosar deschis de polițiștii gorjeni, după ce administratorul judiciar a deps o plângere la IPJ Gorj, care a început cercetările pentru abuz de încredere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here