Pică șandramaua? Ponta anunță dezastru pentru CEO

0
3202

Fostul prim-ministru Victor Ponta a acuzat conducerea Complexului Oltenia și responsabilii de la nivel ministerial și guvernamental, că au mințit, atunci când au anunțat că au încheiat un memorandum, care rezolvă situația companiei. CEO a intrat într-o zonă critică, după ce conducerea a amânat cumpărarea certificatelor de CO2, al căror preț a ajuns, de la 4,27 euro, la 27 euro, de la sfârșitul anului trecut, până în prezent. Fostul lider PSD a declarat duminică, la Târgu Jiu, că CEO riscă insolența și chiar falimentul. Certificatele restante de dioxid de carbon, pe care compania nu le-a achiziționat, au ajuns la aproximativ 200 milioane de euro, sumă de care CEO nu dispune. Dacă nu respectă termenele pentru taxele de mediu, CEO riscă amenzi din partea Uniunii Europene și chiar retragerea certificatului de mediu, susține Ponta, care a făcut public memorandumul asumat de Guvernul Dăncilă, act prin care se susține restructurarea sectorului energetic.

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here