Protest. Șefii județului, cu ochii acoperiți

0
1112

Jurnaliștii care protestează, de aproape două săptămâni, împotriva abuzurilor managerului Spitalului Județean Tg Jiu și care ieri au fost scoși din curtea unității de trei echipaje ale firmei private de pază și unul de la Ordine Publică, au protestat sub ferestrele șefilor de la județ. Protestatarii au afișat imagini cu șefii administrației județene, cu ochii acoperiți, aluzie la mușamalizarea ilegalităților din spital.

A fost o nouă zi a protestului împotriva abuzurilor din Spitalul Județean Târgu Jiu. Jurnaliști și reprezentanți ai sindicatelor au ieșit în Piața Prefecturii, unde protestul a început, în urmă cu două săptămâni, după ce jurnaliștii au descoperit o magazie cu condiții improprii, în care erau depozitați reactivi, teste și materiale sanitare, iar conducerea unității a încercat să scoată „țap ispășitor” un magazioner. Între timp, managerul spitalului, Gigel Capotă, și-a pus angajații să semneze tabele, prin care jurnaliștii sunt acuzați că aduc prejudicii unității sanitare. În ultimele două zile, oamenii de presă au mers în spital, cu hârtii pe care era scris „Am venit să ne scuipați”. Agenții de la firma privată, ce asigură intrările în spital, au chemat întăriri, miercuri, iar în câteva minute trei echipaje de la firma „mamă” și unul de la Ordine Publică, de la Poliția municipală, au intrat în trombă pe poarta instituției, ca să-i scoată pe cei trei jurnaliști, care stăteau cu pancarte, sub ferestrele biroului managerului. Acțiunea prin care se încearcă atragerea atenției asupra ilegalităților din unitatea de sănătate publică a continuat, joi, sub ferestrele șefilor județului. De această dată, protestatarii au afișat fotografii ale prefectului Cristinel Rujan și președintelui Consiliului Județean, Cosmin Popescu, în care aceștia apar cu ochii acoperiți, aluzie la declarațiile publice ale celor doi, în care au încercat să-l apere pe șeful spitalului, spunând că la magazia cu probleme, închisă de ITM, nu au existat reactivi.

Urmăriți protestul împotriva neregulilor din Spitalul Județean de la Târgu Jiu, la linkul de mai jos

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here