Raport: Managerul CEO – pus ilegal, sindicaliști – plătiți degeaba

0
366

Corpul de control al premierului a dat cu greu un raport, după verificările făcute la Complexul Energetic Oltenia, încă de la începutul anului, verificări solicitate după protestele minerilor. Deputatul Dan Vâlceanu a postat, pe pagina personală, concluziile raportului ce se întinde pe 131 de pagini, cu principalele probleme descoperite:

  1. Liderii sindicali, plătiți regește și de două ori de mineri și energeticieni. O dată prin salariul de la CE Oltenia și a doua oară prin indemnizația de la sindicat. Nu merită nici un leu, dar dacă au făcut ceva au făcut pentru directorul Sorinel Boza, nu pentru angajații pe care ar fi trebuit să-i apere. Conform raportului, sarcina sindicaliștilor-inspectori sociali este de a evita conflictele de muncă. Vă amintiți greva din iarnă, când liderii nu au susținut protestul minerilor?
  2. Mai mulți șefi din CE Oltenia nu au fost pe lista scurtă a firmei de recrutare, dar chiar și așa ei au ajuns să conducă compania. Lista de la partid a fost mai puternică.
  3. Inclusiv actualul director al companiei, Sorinel Boza, a fost numit prin nerespectarea legii.
  4. Șefii din CEO nu aveau obiective cuantificabile, erau plătiți să facă nimic, dar se vede că au luat bani să termine compania. În plus, indicatorii erau schimbați după pofte și cu încălcarea legii.
  5. Salariații sunt puși în pericol la muncă din cauza suprasolicitării la locuri de muncă în care nu au atribuții, lipsuri, etc..
  6. Programele anuale de achiziții și investiții, în aer.
  7. CE Oltenia a avut stocuri mai mici față de cât prevedea legea, ceea ce înseamnă că societatea mințea atunci când raporta opiniei publice stocurile de lignit. Ba mai mult, aflăm acum că CEO include în cantitatea de cărbune și rezerva de stat a ANRS, cărbune ce nu este în proprietatea societății.
  8. În 2019, cu nenumărate Hotărâri de Guvern pentru expropriere de utilitate publică, CE Oltenia încă mai justifică blocajul din minerit prin “pretențiile exagerate ale proprietarilor de terenuri”, chiar dacă aceștia nu mai au acces la proprietatea lor odată ce este în lista HG.
  9. Lucrările de excavare sunt făcute după ureche, iar calitatea lignitului a scăzut, ceea ce presupune suplimentarea cu hidrocarburi și păcură pentru a asigura arderea cărbunelui. Extrem de multe retrageri din exploatare au avut ca motiv calitatea inferioară a cărbunelui sau lipsa acestuia.
  10.  Zecile de opriri accidentale ale grupurilor au dus la dezechilibre calculate de OPCOM în perioada 2017-1018 de 109.461.288 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here