S-a dat femeie și a sunat la 112, să anunțe un fals viol

0
376

Un tânăr de 18 ani s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a sunat la 112, prezentându-se drept victima unei tentative de viol. Băiatul s-a amuzat, schimbându-și vocea și inventând o poveste, pe care a spus-o operatorului de la Serviciul Unic de Urgențe, cum că mai mulți bărbați au încercat să o abuzeze sexual. Teribilismul l-a costat 4.100 de lei. “Noaptea trecută, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr, de 18 ani, din orașul Tismana, care, schimbându-și vocea, a relatat că este femeie și, în timp ce se afla la un grătar, pe Valea Tismanei, patru bărbați ar fi încercat să o violeze. Aflarea automată a numărului şi locaţiei apelului a făcut posibilă identificarea tânărului, care se afla împreună cu alți tineri, care consumau alcool”, se arată într-un comunicat al poliției.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj avertizează că apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie este sancţionată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei. Convorbirile din sistemul 112 sunt înregistrate şi se păstrează 10 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here