Scandal pentru postul de director. Acuzații de fals

0
1000

Unul dintre cei doi candidați la șefia Clubului Sportiv Municipal, ambii respinși la proba scrisă, ce a avut loc ieri, revendică postul, pe care susține că l-a câștigat, conform anunțului privind organizarea și desfășurarea concursului. Acesta acuză Primăria Târgu Jiu că a schimbat condiția privind punctajul minim, după organizarea probei scrise. Reprezentanții municipalității susțin că s-a făcut modificarea, pentru că legea impune un punctaj mai mare, pentru posturile de conducere.  

Deși a fost respins, susține că a câștigat postul de director al Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu. Afaceristul Dan Marinescu (foto) acuză faptul că a picat concursul pentru funcția de conducere, după ce organizatorul, Primăria Târgu Jiu, a modificat condițiile de organizare și desfășurare. Acesta susține că, inițial, a fost publicat un anunț ce prevedea că punctajul minim pentru admitere este 50, dar care a fost modificat după prima probă, la 70 de puncte. Modificarea s-a făcut fără o decizie, dovadă că anunțul are același număr de înregistrare, 34327 din data de 27 august a.c. Dan Marinescu a obținut 52 de puncte la proba de ieri și cum contracandidatul lui, Robert Bălăeț, a fost notat cu 51 de puncte, iar pentru modificarea punctajului nu există o decizie, consideră că postul i se cuvine. Mai mult, Marinescu amenință cu depunerea de plângeri penale, pentru fals.

Romanescu: Pentru funcțiile de conducere, este limită 7

Reprezentanții municipalității spun că punctajul a fost modificat, deoarece prima variantă era ilegală, legislația în materie impunând un punctaj mai mare, pentru posturile de conducere: „Nu e niciun fel de problemă. Prin HG 286, s-a stabilit limita minimă, prin care poți să stabilești ca fiind candidat acceptat pentru cea de-a doua probă pe cel care are cel puțin nota 7. Este o funcție de conducere. Pentru funcțiile de execuți se acceptă ca notă minimă nota 5, pentru funcțiile de conducere este limită nota 7”, a declarat edilul.

Șefa de la Resurse Umane, notă explicativă

După concursul organizat pentru postul de director al noii structuri, Clubul Sportiv Municipal, în Primăria Târgu Jiu s-a lăsat și cu verificări. Șefa compartimentului de Resurse Umane, a fost pusă să dea notă explicativă, pentru apariția punctajului eronat din primul anunț. Acesta a fost publicat în data de 27 august, iar explicația a fost că, la momentul pregătirii procedurii de concurs, a fost copiat anunțul folosit la un concurs anterior, pentru un post de execuție, unde punctajul minim era de 50.

Ce spune legea

Conform Gotărârii Guvernului nr 286/2011, privind modul în care sunt ocupate posturile din sistemul bugetar, pentru funcțiile de conducere, punctajul minim este de 70.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here