Tudor: CSM nu e huzurul de la Pandurii. Romanescu: PSD s-a înfruptat 15 ani de la Pandurii

0
785

Viceprimarul PSD și primarul PNL au căzut de acord, cel puțin într-o privință: Clubul Pandurii Târgu Jiu a fost, ani de-a rândul, o vacă de muls bani. Adrian Tudor a atras atenția că nou înființatul Club Sportiv Municipal (CSM) nu are un buget așa de mare, ca și clubul de fotbal, unde erau salarii mai mult decât nesimțite. Marcel Romanescu îi dă dreptate și spune că cei care au beneficiat de bani și funcții la Pandurii sunt chiar reprezentanții PSD.

Războiul dintre viceprimarul Adrian Tudor (PSD) și edilul Marcel Romanescu (PNL) a ajuns la o nouă etapă, a ironiilor. Vicele, aspirant la scaunul de primar, l-a atacat din nou pe Romanescu, azi, după ce în ședința de ieri a fost validat, după multe scandaluri, rezultatul concursului pentru conducerea Clubului Sportiv Municipal (CSM), înființat în cadrul Primăriei Târgu Jiu. Adrian Tudor a declarat că în jurul noii entități s-a format un grup, care vizează posturi și spune că aceștia sunt dintre foștii angajați ai Clubului Pandurii, pe care îi avertizează că noua entitate nu are bugetul imens al echipei de fotbal. „Probabil speră că aici va fi vaca de muls, pe sute de milioane de lei, pe lună, cum primeau de pe la Pandurii. Atenție, nu e vacă de muls, sunt bani publici și aici nu permitem huzurul în bani, cum făceau pe la Pandurii unii, când cumpărau jucători pe 80.000 de euro și mașini de 800.000 de euro. Ăsta era managementul marilor specialiști de acolo. Am văzut și eu veniturile unora de acolo. M-am crucit. Miliarde! Să iei miliarde pe niște funcții și toată ziua îi vedeam pe centru, pe respectivii”, a declarat viceprimarul Adrian Tudor.

„99% din cei care au obținut beneficii aparțin PSD”

Primarul Marcel Romanescu a răspuns pe un ton ironic, declarând că este de aceeași părere cu viceprimarul, că Pandurii a reprezentat o sursă de bani, însă pentru cei de la PSD, care au deținut și dețin posturi în consilii de administrație și care au impus ultimele conduceri ale clubului, până când acesta a ajuns în insolvență. „Adrian Tudor spune un foarte mare adevăr: Clubul Pandurii a fost o vacă de muls, pentru foarte multe persoane, culmea este că 99% din cele care au obținut beneficii aparțin PSD. Nu știu dacă dl Tudor s-a delimitat de PSD. Totul era aprobat într-un consiliu de administrație și într-o adunare generală a acționarilor, care permanent a avut cel puțin doi membri de la PSD. Inclusiv dl. viceprimar Aurel Popescu a fost membru în consiliile de administrație de la Pandurii. Dacă a constatat (Adrian Tudor -n.r.), e foarte bine. Și eu am constatat că membri ai PSD s-au înfruptat, timp de 15 ani, din activitatea sportivă de la Pandurii. N-am văzut în consiliile de administrație de la PNL sau de la altă formațiune. Pe cei de PSD i-am văzut, cum îi văd acum și la Aparegio și peste tot”, a replicat primarul Marcel Romanescu.

Clubul Pandurii Târgu Jiu a fost un paradis fiscal, până când a intrat în insolvență. Din 2012, când echipa era în prima ligă, șefii au fost instalați politic, de către liderii PSD, Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru. Contractele cu firmele prietene PSD-ului au curs, în același timp cu cantonamentele extravagante și salariile astronomice ale conducerii. Echipa a ajuns în insolvență, cu Narcis Răducan președinte, cel care a reușit performanța să nu aducă niciun contract clubului. În schimb, a avut un salariu uriaș și a încasat comisioane din vânzarea jucătorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here