Regizorul și actorii din filmul „Moromeții 3” vin la Târgu Jiu, vineri, când va fi o proiecție, la Cinema Sergiu Nicolaescu.
”Moromeții 3, regizat de Stere Gulea și având în distribuție nume remarcabile precum Horațiu Mălăele, Alex Călin, Mara Bugarin și Olimpia Melinte, s-a lansat din 22 noiembrie în cinematografele din întreaga țară iar vineri 29 noiembrie, de la ora 19:00, va avea loc la Târgu Jiu, la Cinema Sergiu Nicolaescu, o proiecție specială, în prezența actorilor”, au anunțat organizatorii evenimentului.
Alături de actorul Horațiu Mălăele, originar din Târgu Jiu, la proiecția de vineri seara, vor fi prezenți și Alex Călin, Olimpia Melinte, Cuzin Toma.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului, dar și online, de la https://eventbook.ro/film/bilete-film-morometii-3?hall=cinema-sergiu-nicolaescu&date=2024-11-29