O asistentă, de la un cabinet medical din comuna Ionești, Gorj, a fost reținută, azi noapte, pentru „vaccinări la chiuvetă”. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au descoperit că femeia primea între 500 și 1.500 de lei, de la persoane care voiau să obțină Certificatul Verde, fără să se vaccineze. Unii dintre cei pe care asistenta i-a introdus în sistem și au primit documentul recunoscut internațional, se aflau în străinătate, la data la care figurează că au fost vaccinați la cabinetul din Ionești. Femeia este acuzată de luare de mită, fals informatic și fals intelectual.
„Din materialul probatoriu administrat până în prezent a rezultat că suspecta U.F., în calitate de asistentă medicală în cadrul Cabinetului medical de familie, având ca atribuţii de serviciu administrarea la cerere a dozelor de vaccin anti COVID 19, introducerea în sistemul informatizat a datelor persoanelor vaccinate şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare (activităţi reglementate de Ordinul nr. 645/501/2021 al Ministrului Sănătăţii), a pretins şi primit cu titlu de mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani, între 500 şi 1500 de lei de persoană, de la mai multe persoane, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, a nu administra dozele de vaccin, introducând în sistemul informatizat date informatice necorespunzătoare adevărului, privind vaccinarea mai multor persoane, în scopul de a produce consecinţe juridice, eliberând în fals mai multe adeverinţe de vaccinare, consemnând în mod necorespunzător adevărului că persoanele respective ar fi fost vaccinate, după cum urmează:
În data de 20.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şapte persoane şi a emis în fals şapte adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fie realizată efectiv.
În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită de la două persoane, în incinta cabinetului medical, sume de bani, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti COVID 19.
În data de 21.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru două persoane şi a emis în fals două adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fie realizată efectiv.
În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, în incinta cabinetului medical, sumele de câte 1000 lei, de la două persoane, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti COVID 19.
În data de 30.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru o persoană şi a emis în fals o adeverinţă de vaccinare, fără ca persoana respectivă să fie prezentă în incinta cabinetului medical, fiind prezentată doar o copie a actului de identitate aparţinând acesteia.
În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 1500 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus.
În data de 12.10.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şase persoane şi a emis în fals şase adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti COVID 19, simulând administrarea acestora, prin eliminarea serului în vată.
În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 2000 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus”, arată un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Ieri, s-au desfăşurat percheziţii la domiciliul suspectei şi la cabinetul medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. Procurorul de caz a dispus reținerea ei, pentru 24 de ore, mandatul fiind emis după miezul nopții, la ora 0:30.
Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate în cauză de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Bucureşti, Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Gorj, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Poliţiei Oraşului Turceni şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Serviciul Operaţiuni Speciale Gorj, mai arată cumunicatul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.