Ce le-a transmis premierul Bolojan, liderilor de sindicat de la CEO, care au protestat azi în fața Guvernului

0
601

Liderii din cadrul Federația Națională Mine Energiei au fost primiți, joi, la Palatul Victoria, de premierul Ilie Bolojan, în contextul protestului organizat în capitală, pentru drepturile minerilor și energeticienilor. Potrivit reprezentanților sindicali, șeful Guvernului le-a transmis că memorandumul solicitat, pentru deblocarea tichetelor de masă, va fi introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de marțea viitoare. La discuții au fost prezenți și ministrul Energiei și managerul CE Oltenia.

Draftul de memorandum a fost ținut până marțea trecută la Ministerul Energiei. După ce l-a trimis la Minsterul de Finanțe, proiectul a fost restituit Ministerului Energiei, pentru completări și a fost trimis din nou la Finanțe, luni, 16 februarie.

Surse sindicale spun că premierul Ilie Bolojan le-a spus reprezentanților angajaților CEO că situația companiei este una dificilă, deoarece trebuia refăcut planul de restructurare, iar în cazul în care nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană ar putea să refuze prelungirea termenelor, pentru unele capacități, cu care s-a lăudat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

FNME a organizat mitingul pe fondul nemulțumirilor legate de neacordarea voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă pentru salariații din cadrul Complexul Energetic Oltenia, dar și din cauza lipsei măsurilor de protecție socială pentru aproximativ 2.000 de angajați cu contracte pe perioadă determinată.

Sindicaliștii au mai reclamat necesitatea modificării OUG nr. 69/2019 privind protecția socială a persoanelor disponibilizate, revenirea la condițiile de pensionare anterioare datei de 1 septembrie 2024, precum și clarificarea situației minelor Lupeni și Lonea. De asemenea, aceștia solicită măsuri pentru echilibrarea pieței de energie și protejarea companiilor din sector.

Guvernul a transmis un comunicat de presă, ulterior întâlnirii: ”Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu o delegație  a sindicatelor din domeniul energiei cu privire la problemele semnalate de angajați și soluțiile pentru rezolvarea acestora.Premierul a arătat că solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care adoptă măsuri pentru creșterea eficienței și reducerea ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare.

Un Memorandum care să clarifice toate aspectele urmează să fie discutat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare. La întâlnire au participat alături de prim-ministru, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacșu, și ministrul Energiei, Bogdan Ivan. De asemenea, a participat președintele directoratului la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., Dan Plaveti.

Din partea sindicatelor au participat președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, vicepreședinții Federației Naționale Mine Energie, Cristian Rădaru și Gelă Ionescu, precum și președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mândrescu”, se arată în comunicatul emis de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here