Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu pare lovit de ghinion. Una dintre băncile din piatră, de lângă Poarta Sărutului, a rămas fără un colț. Bucata dislocată a fost dusă, inițial, la un magazin de suveniruri din parc. Deși piesa afectată face parte din Ansamblul ”Calea Eroilor” și trebuia anunțate instituțiile tutelare, totul a fost ținut la secret, o săptămână. Reprezentanții centrului care se ocupă de monitorizarea ansamblului au avut, azi, ieșiri nervoase și confuze.
Un colț al băncii din piatră, ce se află în partea stângă a Porții Sărutului, de la Târgu Jiu, s-a dislocat, în urmă cu o săptămână.

Bucata desprinsă din piesa care este parte a ansamblului inclus în patrimoniul UNESCO a fost dusă la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”, după ce a fost ținută o noapte într-un magazin de suveniruri, din parc. Reprezentanții Poliției Locale, care asigură paza operelor din parcul central, spun că totul s-a întâmplat luni, 16 februarie. Nu este clar cum și cine a sesizat că fragmentul respectiv este desprins, declarațiile fiind contradictorii, însă supraveghetorii ansamblului spun că a fost anunțat viceprimarul pe cultură, Adrian Tudor, care a dus piesa la magazinul de suveniruri din apropiere. ”Luni s-a întâmplat. Cică din cauza trepidațiilor, de la ăștia care lucrează în parc. Da, mira-m-aș! A venit domnu vice, a luat-o și a dus-o la magazin”, a spus unul dintre polițiștii locali.
”A venit domnul și l-a pus aici pe masă. Apoi l-au dus la centru. Deci nu mai e aici bolovanul”, confirma și unul dintre reprezentanții magazinului de suveniruri, din parcul central.
Deși incidentul s-a petrecut luni, el a fost anunțat Institutului Național al Patrimoniului (INP) abia vineri. Deși ansamblul din care face parte banca rămasă fără un colț este inclusă pe lista monumentelor UNESCO și există un Comitet de Organizare Unesco (COU), ce trebuie anunțat de fiecare problemă, nimeni nu a sesizat respectivul for.
”Și dumneavoastră vă mai cad unghiile”
În jurul orei 11:30, azi, am ajuns și la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”, unde angajații ne-au spus că doar domnul manager cunoaște detaliile, dar că dumnealui a avut o expoziție ieri, la Craiova și o să se întoarcă azi, luni (distanța Craiova – Târgu Jiu: aprox 110 km).
Între timp, și-a făcut apariția și managerul, însoțit de unul dintre angajați. Cornel Mihalache, regizorul ajuns manager al Centrului de la Târgu Jiu care se ocupă de monitorizarea operelor Brâncuși, a răbufnit la vederea jurnaliștilor, care l-au întrebat despre bucata desprinsă din scaunul din laterala Porții Sărutului.
Angajatul care îl însoțea, Laurențiu Stoicu, a încercat să ofere o explicație științifică, pe un ton superior. ”Și dumneavoastră vă mai cad unghiile, mai cad…” (arătând spre gene).
Managerul regizor, încurcat în definiția băncii și enervat de jurnaliști: ”Sunteți în curtea mea. Salut! La revedere!”
După ce a mai dat o palmă limbii române, spunându-le jurnaliștilor că banca nu e scaun (bancă, bănci – s.n – scaun lung/ sursa: Dicționarul Explicativ al Limbii Române), managerul instituției publice a încercat să oprească un cameraman să mai filmeze. ”Sunteți în curtea mea. Salut! La revedere”, a spus Mihalache.
Managerul a refuzat să ofere un punct de vedere despre incidentul din Parcul Constantin Brâncuși, rămânând blocat în noțiunea de bancă, pe care a încercat să o redefinească.
Cornel Mihalache: Nu v-ați făcut temele, iertați-mă! Eu vin de la Craiova acuma
Rep: Noi am venit să ne facem temele, în sensul de a afla ce se întâmplă
Cornel Mihalache: Nu se întâmplă nimic
Laurențiu Stoicu: Dacă n-ați studiat aspectul ăsta…Cunoașteți cumva geologie?
Rep: Am venit să vă întrebăm pe dv, că dacă eram specialiști, aveam noi răspunsurile noastre
Cornel Mihalache: Hai, lăsați!” (VIDEO la finalul materialului)
Surse presafarastapani.ro spun că monitorizarea din zilele anterioare dislocării nu a arătat că ar fi existat probleme, iar cu o seară înainte, pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă mai multe persoane cu lanterne, care analizează respectiva bancă.
Viceprimarul pe cultură, Adrian Tudor, evită să spună dacă a fost sesizată vreo problemă la monitorizarea făcută zilnic la opere și susține că banca ar mai fi fost restaurată, în urmă cu mulți ani și bucata dislocată va fi ”pusă la loc”. Vicele dă vina pe fenomenele naturale, pentru ce s-a întâmplat. ”S-a făcut ultima evaluare, făcută cu pietrarii, acum în toamnă, când s-a făcut biocidarea și nu erau probleme la ea, la mortarul care o ținea. Și asta se pare că a apărut acum, la îngheț-dezgheț”, a declarat Adrian Tudor (declarația, AICI)
Director COU: ”E grav și e trist”
Directorul Comitetului de Organizare Unesco (COU), Andrei Novac, spune că a aflat de problema de la Târgu Jiu, de la terțe persoane și că a cerut o ședință de urgență. Comitetul este o structură locală, înființată pentru gestionarea, conservarea și promovarea sitului inclus în patrimoniul mondial UNESCO și este format din specialiști în patrimoniu, reprezentanți ai instituțiilor naționale și locale și membri ai sociatății civile. ”Nu, nu am fost anunțați. Pe 14, când eu am fost la Târgu Jiu și am fost să văd situația operelor în teren, această situație nu era. Nu suntem anunțați cu absolut nimic și nici măcar consultați. Eu, în momentul în care am aflat, l-am informat pe domnul ministru și pe dl secretar al comisiei, Bâlteanu, pentru a convoca o ședință de urgență a formatului restrâns al acestui comitet. Eu am cerut reprezentanților ministerului o expertiză asupra a ceea ce s-a întâmplat, pentru că eu nu știu să fi fost o problemă la acea bancă, din laterala Porții Sărutului. E grav și e trist ce se întâmplă”, a declarat Andrei Novac. (declaratia completă, AICI)


















[…] Comunicatul prin care IPJ Gorj se preface că face anchetă, pornește de la ideea, deja expusă public, de administratorii patrimoniului afectat, că iau în calcul că de vină ar fi natura. Poliția Gorj pare că vrea să împace și capra și varza și inseilează, în comunicatul de presă, dat aproape de miezul nopții, aspecte irelevante pentru o anchetă. După ce, în ultimele zile, pe rețelele de socializare apăruseră imagini. Presafarastapani.ro a scris pe larg, AICI. […]