Minore din Gorj și Argeș, ademenite prin metoda „loverboy” și puse să se prostitueze

0
648

Șase minore au fost înșelate, prin metoda „loverboy”, falșii iubiți determinîndu-le să practice prostituția, în diverse localități din țară, apoi în străinătate. Procurorii DIICOT din Craiova au destructurat grupul de proxeneți. În urmă cu două zile, anchetatorii au efectuat cinci percheziții, în județele Gorj, Dolj și Argeș, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. „În fapt, trei bărbați, din municipiul Craiova, sunt bănuiți că, în cursul anului 2012, ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Aceștia ar fi racolat mai multe persoane vătămate, în scopul exploatării sexuale, inițial în țară, în municipiile Craiova, Pitești și Timișoara, ulterior fiind transportate și adăpostite în străinătate (Italia, Franța și Elveția). În perioada martie 2015 – martie 2017, unul dintre cei trei bărbați, sub pretextul obținerii unui contract de muncă, ar fi înlesnit practicarea prostituției într-un club din municipiul Craiova. În cursul urmăririi penale, au fost identificate 6 persoane vătămate, majoritatea minore la data săvârșirii faptelor și a fost documentată implicarea altor trei bărbați, din județele Gorj și Argeș, în activitățile grupului.
Membrii grupării, folosindu-se de metoda „loverboy” ar fi identificat persoane vulnerabile, cu o situație materială precară sau care proveneau din familii dezorganizate, pe care le-ar fi determinat, și, ulterior, constrâns să practice prostituția, inițial în țară și apoi în străinătate, sumele de bani obținute ajungând în totalitate la membrii grupului„, arată un comunicat emis de DIICOT.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat telefoane mobile, 10.700 de euro și mai multe documente. Cinci persoane au fost conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere emise pe numele lor. Trei dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 27 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here