Recepția lucrărilor de pe Calea Eroilor a fost amânată, în urma verificării în teren, efectuate marți, de comisia constrinuită în acest sens. În procesul verbal, membrii comisiei au trecut problemele identificate în teren și care trebuie remediate. Una dintre deficiențe vizează materialul folosit la pavarea străzii, care s-a spart în intersecțiile cu străzi intens circulate. Constructorul a pasat problema la proiectant, susținând că nu a acceptat soluții mai rezistente.
Autorul proiectului de modernizare a Căii Eroilor s-a pierdut în explicarea băncilor metalice
Arhitectul Dorin Ștefan, cel care a făcut proiectul amenajării ”Căii Eroilor”, în urmă cu mai bine de zece ani, nu a putut să explice coerent, nici deficiențele, nici viziunea asupra ansamblului redefinit: ”Proiectul ăsta, ăsta e desenul, ăstea sunt toate…punerea în operă și detaliile, de-aia, și astăzi probabil că, mai mult ca sigur, o s-o amânăm recepția”, a spus autorul proiectului de modernizare a axei ce unește operele lui Constantin Brâncuși, aflate acum în patrimoniul UNESCO. Întrebat ce probleme vede pe traseul lucrărilor, Ștefan a spus că rigolele nu sunt aliniate. ”Multe, pe care le-am scris în referatul de astăzi și ar trebui remediate. Rigolele, dacă vedeți, că nu sunt aliniate și asta arată, într-un fel, cel mai rău. În rest, faptul că sunt rosturi diferite asta a fost asumat de la început, pentru că e un gen pardoseală, în care inclusiv ce crește mușchiul ăsta sau iarbă, de la început e asumată și chiar căutată, ca să nu fie rostul închis și să crească puțină vegetație pe ea, pentru că este o alee semipietonală. Mai sunt câteva neplaneități, toate astea le-am scris în referat și mai mult ca sigur că o să fie o suspendare, până când toate astea o să fie remediate”, a spus arhitectul.
Întrebat de includerea controversatelor bănci metalice, de-a lungul Căii Eroilor și a gardului ce acoperă gardurile caselor de pe axă, arhitectul a avut o explicație uluitoare: ar ajuta la orientarea în spațiu a trecătorilor. ”Eu mi le asum; că sunt metalice, asta e! Pe mine m-a interesat, pe tot parcursul ăsta, ca să-i dăm unitate de la Bulevardul Brâncuși, până la Coloană, trebuie să fie niște semne, care să-ți creeze această senzație și care nu e numai senzație, asta e realitatea, că mergem pe un traseu care înseamnă o singură stradă și nu ne pierdem pe alte străzi. Iar băncuțele astea vin din povestea cu băncuțele de la țară, care erau în fața … deci ele sunt niște semne, nu sunt neapărat de folosit. Dacă vara e prea cald, nu te așezi pe ele cu pielea direct. Iarna e prea frig, dar sigur ai o haină pe tine. Deci astea cred că sunt așa niște mici, poate pe unii să-i deranjeze, mici disconfirturi. Dar rolul lor nu este să te așezi pe ele, ci să creeze acest decor, acest design pe Calea Eroilor și să-i de identitate. Eu prin ăstea am găsit că putem să-i dăm identitate, prin aceste garduri suplimentare, care au venit în fața gardurilor existente, fiecare proprietar avea gardul lui și nu puteam să-i obligăm să le schimbe și atunci am zis: facem această interfață dintr-un nou gard. Uite, acum a crescut iederă, puțin se maschează și cofretele. Nu se puteau da, nici cofretul de gard, nici cofretul electric, n-am putut să le dăm jos de niciun fel și cam ăsta era și sensul acestui gard suplimentar, să nu mai apară cofretele astea atât de evident și să disturbe atât de tare un anumit aliniament”, a fost explicația arhitectului – proiectant.
Reprezentant Ministerul Culturii: ”Nu este recepția finală, este începutul recepției”
Arhitectul Smaranda Baciu, de la Ministerul Culturii, a spus că inspectarea de marți a Căii Eroilor a fost doar începutul procesului de recepționare, deoarece echipa a întocmit un raport cu constatările din teren, care va fi înaintat proiectantului și firmei constructor, pentru remedieri, iar comisia urmează să se reunească, după ce problemele vor fi corectate. ”Este o evaluare tehnică, o discutăm cu executantul și cu proiectantul și o să vedem. Problemele vor fi scrise în procesul verbal, am făcut fotografii, ne-am uitat, discutăm aici la fața locului, care sunt soluțiile cele mai bune de remediere și cele mai eficiente și o să fie în procesul verbal al recepției. Nu este recepția finală, este începutul recepției. Vedem exact ce probleme sunt, ce trebuie remediat, ca să se poată finaliza recepția asta și înțeleg că toată lumea așteaptă cu nerăbdare să se finalizeze. Depinde de beneficiar, de executant, când ne cheamă la recepția finală, venim”, a spus reprezentanta Ministerului Culturii. Concluzia personală: ”Îmi place cu unele amendamente”.
Constructorul dă vina pe traficul greu
Constructorul lucrărilor dă vina pe traficul greu, pentru faptul că pavelele s-au spart în anumite zone, mai ales la intersecțiiile cu străzi intens circulate. Acesta a spus că a indicat anumite soluții, pentru respectivele puncte critice, dar proiectantul nu le-a acceptat până acum, când soluția folosită s-a dovedit proastă, pentru zonele în care Calea Eroilor este traversată de mii de autoturisme. ”Unde este trafic intens, unde se intervine cu mașini grele, ceea ce nu ar trebui să se întâmple, sunt niște anomalii. Strada este prevăzută pentru trafic ușor, riveran. Nu este nici beton, nici piatră dură, este andezit, care este o piatră moale”, a declarat reprezentantul firmei CTC Construct. Acesta a mai spus că întârzierea recepției a prelungit artificial garanția lucrării, cu trei ani.
Conform autorităților locale de la Târgu Jiu, recepționarea lucrărilor de pe Calea Eroilor trebuie să se finalizeze până la sfârșitul anului, în caz contrar fiind în joc sumele din fonduri europene folosite în proiect.

















