O școală abia renovată, din comuna Drăguțești, a fost inclusă pe lista unităților ce urmează a fi închise de Inspectoratul Școlar Gorj. Lucrările au costat 12,5 miliarde lei și au fost recepționate recent. Aici funcționează o grădiniță și clasele I-IV. Școala arată acum ca una de oraș, cu toate utilitățile necesare și cu mobilier nou. Cu toate acestea, șefii învățământului de la Târgu Jiu vor să pună lacătul pe ea și să transfere elevii la altă unitate de învățământ. Primarul din comuna Drăguțești spune că elevii nu pot fi transportați la alte unități, deoarece numărul școlarilor din localitate este prea mare, raportat la mijloacele de transport, iar microbuzele sunt vechi și nesigure pentru copii. „Acum trei ani am făcut un proiect, am renovat toată școala, s-a investit o sumă destul de mare. Acum, școala este la norme europene. Ar fi păcat să fie închisă. În al doilea rând, vreau să vă spun că nu putem să-i transportăm pe copii, șofefii au început să meargă peste limita legală de viteză, ca să-i ducă pe copii. Nu ne putem încadra. Avem două microbuze, dar unul are peste 10 ani, am băgat peste 10.000 de lei în reparații, dar nu ne mai putem baza pe el. Punem viața copiilor în pericol”, spune primarul din Drăguțești, Ion Popescu.
Părinții copiilor înscriși la școala aflată pe „lista neagră” s-au revoltat, la aflarea veștii și au mers în fața unității, să ceară explicații.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj au confirmat că școala recent renovată din Urechești este pe lista de unități ce se închid. Motivul invocat de șefii învățământului este că aici sunt înscriși puțini elevi.