Peste 6.600 de incendii la locuințe (în medie 18 pe zi), au avut loc anul trecut în România. Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiile au afectat 1.125 de persoane, din care 268 și-au pierdut viața.
Potrivit datelor IGSU, cauzele principale ale incendiilor de locuințe au fost: coșurile de fum defecte sau necurățate (33%), instalațiile electrice defecte (23%), mijloacele de încălzire (14%), focul deschis (8%) și alte împrejurări (22%). ”Astfel, din cauza utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, necurățarea coșurilor de fum sau exploatarea neconformă a instalațiilor electrice, anul trecut 94 de persoane au decedat în urma intoxicării cu fum și monoxid de carbon.
Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales salvarea de vieți omenești”, transmit reprezentanții IGSU, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi donate de E.ON și Delgaz Grid și vor ajunge în locuințele românilor din 20 de județe, în care au fost înregistrate cele mai multe incendii, în cadrul unei campanii a IGSU și a celor fouă companii private.
Cele 20 de judeţe în care se vor monta gratuit detectoare sunt: Alba, Braşov, Caraş Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui și Vrancea.