10 răniți, într-un accident cu două microbuze. Într-unul erau copii

0
1288

Un grav accident s-a produs în această după amiază, în localitatea Teregova, din județul Caraș Severin. Două microbuze s-au ciocnit, după ce unul dintre ele a intrat într-o depășire riscantă. În accident a fost implicat ți un al treilea autovehicul. Într-unul din microbuze se aflau copii. Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție. Cel puțin 10 persoane sunt rănite, iar o fetiță este resuscitată la fața locului. „Pompierii intervin în urma unui accident rutier produs pe DN6, în zona localității Teregova, în care sunt implicate 2 microbuze și 1 autoturism. Pentru optimizarea acțiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Caraș-Severin. Se intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, 3 autospeciale SMURD, 1 elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

UPDATE: „Bilanț final: 23 ocupanți, 10 persoane rănite, dintre care 5 minori. 6 dintre persoanele care au suferit leziuni au fost transportate la unitățile spitalicesti din Caransebeș și Reșița, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Minorul aflat in stop cardio-respirator a raspuns manevrelor de resuscitare. Acesta a fost preluat de elicoperul SMURD si va fi transportat la UPU Reșița”, a anunțat ISU Caraș-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here