11 persoane au fost reținute pentru afaceri frauduloase cu deșeuri. Suspecții sunt acuzați că au obținut fonduri pentru reciclări fictive. Joi și vineri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea celor 11 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, participație improprie la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală, spălare a banilor și îngroparea deșeurilor.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în anul 2021, doi dintre inculpați au inițiat, pe raza județului Mehedinți, un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat și alte persoane (membri de familie, persoane de încredere ori aflate în relații de afinitate) în scopul obținerii în mod fraudulos de ecobonificaţii din partea O.I.R.E.P. (Organizațiile de Îndeplinire a Răspunderii Extinse a Producătorilor) pentru activități fictive de reciclare a deșeurilor din ambalaje.
Membrii grupului au acționat în așa fel încât componenta frauduloasă să fie mascată de activitatea licită, folosind în acest sens ca paravan una dintre societățile comerciale controlate, ce avea ca obiect de activitate colectarea sau reciclarea deșeurilor de ambalaje.
Cercetările au relevat că au fost întocmite în fals documente care atestau colectarea, transportul și reciclarea deșeurilor de ambalaje (sticlă, plastic, cartoane etc), înscrisurile astfel produse fiind prezentate la O.I.R.E.P de membrii grupului infracțional, în scopul decontării unor servicii fictive de gestionare a deșeurilor din ambalaje. În acest mod inculpații i-au determinat, cu intenţie, pe reprezentanții organizației să inducă în eroare, fără vinovăţie, Administraţia Fondului pentru Mediu, prejudiciul produs în perioada 2021 -2023 fiind de aproximativ 151 milioane lei . În același timp, reprezentanții O.I.R.E.P. acționând fără vinovăție, s-au sustras de la plata taxei pe valoarea adăugată și și-au diminuat impozitul pe profit.
De asemenea, activitatea infracțională a constat și în nerespectarea regimului operatorilor de salubritate, în sensul neefectuării tratării mecano-biologice si sortării deșeurilor colectate. În fapt, la punctele de lucru ale societății comerciale controlate au fost realizate depozite semnificative de deșeuri colectate din activitatea de salubrizare, pentru care nu a fost respectat fluxul legal de gestionare, care ar fi condus la o rentabilitate scăzută a activității. Pentru eliminarea stocurilor importante de deșeuri depozitate, inculpații au apelat la alte persoane juridice care, în baza unei înțelegeri prealabile, le-au îngropat, aruncat, ars sau abandonat pe mai multe terenuri aflate în proprietate sau deținute de persoane apropiate membrilor grupului infracțional, fiind identificate pe raza județului Mehedinți patru astfel de suprafețe (pe care au fost îngropate și împrăștiate importante cantități de deșeuri).
La data de 20.06.2024, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Olt, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Timișoara și Cluj, Inspectoratelor de Poliție a Județelor Gorj și Mehedinți, au pus în aplicare 37 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Timiș și Cluj, fiind identificate și ridicate sume de bani ( peste 21.000 euro și 36.000 lei) 1 kilogram de bijuterii din aur, tablete, laptopuri, unităţi de calculator, diferite suporturi de stocare a datelor informatice, ștampile, înscrisuri de interes pentru cauză precum și alte mijloace de probă.
A fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la mai multe imobile și trei autoturisme de lux (cu o valoare totală aproximată la 300.000 de euro) care au fost preluate în custodie de către Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă a 10 dintre inculpații reținuți, față de un inculpat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj dispunând măsura controlului judiciar.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul funcționarilor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General și al jandarmilor din cadrul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinți, Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova, Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca şi Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara.