Autoritățile au confirmat bilanțul provizoriu al accidentului produs imediat după prânz, în Cariera Jilț Sud: trei mineri sunt decedați, iar alți opt au fost răniți. A fost realizat un punct medical avansat la fata locului, iar persoanele sunt evaluate medical de personal de specialitate, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu Jiu, Ambulanță și ISU. La ora 13:35, a fost activat planul roșu de intervenție și a fost solicitat sprijin, la nivel național. Două elicoptere, unul din Craiova și unul din Caraș Severin, au plecat spre locul tragediei, din cariera ce aparține Complexului Energetic Oltenia. Un al treilea elicopter este pregătit să intervină, în caz de necesitate, din București. Dintre cei opt răniți, trei sunt transportați la spitale din Gorj și unul a fost deja preluat de un elicopter SMURD. „Dintre celelalte victime una este in drum spre spitalul Motru, 2 sunt in drum spre spitalul Tg-Jiu si una a fost preluata de elicopterul SMURD. La fața locului sunt implicate 3 echipaje SMURD, 2 echipaje pentru descarcerare, o autospeciala pentru transport victime multiple, 8 ambulante SAJ și 2 elicoptere SMURD din cadrul punctelor aeromedicale Craiova si Caras”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Tancheta care îi transporta pe salariați a alunecat și s-a răsturnat în carieră, în timp ce se întorcea de la o intervenție.
Acasă De ultim moment 3 mineri morți și 8 răniți, după accidentul din carieră. Intervin elicoptere...