38 de percheziții pentru înșelăciune cu subvenții și angajări fictive

0
432

38 de percheziții sunt în desfășurare, în patru județe: Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au descind, în această dimineață, în sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii ai trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu. Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei”, arată un comunicat de presă. 4 persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here