A intrat în sediul poliției, cu certificat fals

0
669

Un tânăr din Țânțăreni a intrat în sediul Inspectoratul de Poliție Gorj, folosindu-se de certificatul verde al altei persoane. Acum, gorjeanul este cercetat într-un dosar penal, pentru uz de fals. „La data de 22 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de uz de fals, după ce un tânăr, de 32 de ani, la intrarea în sediul IPJ Gorj, a prezentat agentului de poliție, de la punctul de control acces, un certificate de vaccinare digital, emis pe numele altei persoane, acesta intenționând să intre în clădire pentru a-și ridica cazierul judiciar de la ghișeul Serviciului de Cazier Judiciar, Evidență Operativă și Statistică. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here