Un accident, în care au fost implicate două autoutilitare, s-a produs joi dimineața, în jurul orei 8:00, în satul Sitești, din Novaci. Zece persoane se aflau în cele două mijloace de transport, la lomentul impactului. Echipaje de salvare și pompieri au ajuns la locul accidentului. ”La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului, din cei 10 ocupanți ai autoverhiculelor, 3 au suferit leziuni. Este vorba despre3 persoane de sex masculin cu vârste de 21, 27, respectiv 37 de ani care au suferit leziuni ușoare. Cei 3 bărbați au fost evaluați medical la fața locului, iar ulterior au fost transportați la Spitalul din Novaci”, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Ce dezgroapă PFS
Milioane de euro de la stat, pentru chirii în clădirile unor...
Câțiva afaceriști din Târgu Jiu vor încasa, în următorii trei ani, peste 2 milioane de euro, ca să găzduiască funcționarii mutați din clădirea Prefecturii...
De-a valma!
Nuntași ajunși la spital cu toxiinfecție, de la petrecerea organizată la...
Petrecerea de cununie a unui cuplu din Rovinari s-a transformat într-un calvar, după ce invitații au început să se simtă rău, în mijlocul evenimentului...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...