Accident cu un autobuz și un microbuz, la Răchiți. 10 persoane, duse la spital. Doi încercerați

0
235

Zece persoane au fost transportate la Spitalul Județean Târgu Jiu, în această dimineață, după ce au fost rănite într-un accident dintre un microbuz și un autobuz. Impactul a avut loc în jurul orei 5:50, în intersecția de la Răchiți, Runcu. Două persoane au rămas încarcerate și au fost scoase de echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). ”La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare, o autospeciala pentru transport victime multiple si 2 ambulante SMURD din cadrul ISU Gorj, precum si 5 ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma evenimentului rutier au rezultat 8 victime (5 femei si 3 barbati), dintre care 2 incarcerate (un barbat si o femeie). S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a persoanelor încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte victime.
Toate cele 8 persoane au fost constiente, cooperante si au fost transportate la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului din Tg-Jiu”, arată un comunicat emis de ISU Gorj.

La spital au ajuns alte două persoane, transportate de rude sau cunoștințe, cu autoturismele personale, au comunicat reprezentanții unității medicale.

Șoferul autobuzului a fost evaluat medical la fața locului și a refuzat să meargă la spital.

Nu se știe încă numărul persoanelor aflate în mijloacele de transport implicate în accident, deoarece mulți dintre cei care nu au suferit leziuni au plecat spre locurile de muncă, ei fiind navetiști.

Circulația s-a desfășurat pe o singură bandă, timp de o oră și jumătate, cât timp au fost acordate îngrijiri medicale persoanelor rănite și polițiștii rutieri din Târgu Jiu au efectuat cercetări la fața locului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here