Accidentul unui afacerist, care a ”zburat” cu mașina în Jiu, inexistent pentru poliție

0
897

Un accident, produs de un afacerist gorjean, care a ajuns cu mașina în albia Jiului, pe Defileu, este declarat ca tamponare, de Poliția Gorj. Scăpat cu viață, după ce autoturismul a căzut câțiva metri, printre copacii de pe malul râului, șoferul, Marius Tănase, a declarat că nu a fost rănită nicio persoană, ca să evite constituirea unui dosar penal, dar a plecat din județ, să se caute de sănătate, pentru că acuza probleme în zona coloanei.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Defileul Jiului. Marius Tănase a trecut cu autoturismul pe care îl conducea, peste parapetele de pe marginea drumului și s-a rostogolit de la aproximativ cinci metri înălțime, în albia Jiului. Autoturismul avariat a fost scos a doua zi, operațiune ce a impus blocarea traficului și la care a fost prezent și un echipaj de poliție. O macara a fost dusă la locul accidentului și a ridicat mașina turtită, care a fost pusă pe o platformă, pentru a fi transportată.

Întrebați de eveniment, reprezentanții poliției au negat că s-ar fi produs un accident. În cazul în care ar fi fost declarate persoane accidentate, s-ar fi constituit dosar penal. Surse apropiate familiei acestuia spun că bărbatul s-a resimțit, în urma accidentului și a plecat să se caute de sănătate, în afara județului.

Autorul accidentului inexistent pentru poliție este un fost șef din Minprest, societate a Complexului Oltenia, care deține o firmă, prin care a obținut, în ultimii ani, contracte de la diverse instituții ale statului.

Marius Tănase a fost șef de sector la Minprest Serv SA, soția lui fiind secretara președintelui ProRomânia Gorj, Alin Văcaru, fost prefect și deputat. SRL-ul la care Tănase este asociat, SC Auwnow, a primit numeroase contracte, unele prin încredințare directă, de la primării prietene din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here