Este vorba despre angajaţii care lucrează în producţie dar care sunt prinşi în aparatul TESA, aşa numiţii „productivi” din cadrul TESA. Ei nu au primit nici cele două zile plătite în plus, acordate în decembrie 2018 celorlalţi angajaţi şi nici bonusurile negociate după protestul spontan care a avut loc în CEO în luna ianuarie, chiar dacă practic aceştia lucrează în producţie.
De exemplu în cadrul SE Rovinari, salariaţii care lucrează la depozitul de zgură şi cenunşă de la Gârla nu au beneficiat de adaosurile lunare pe motiv că fac parte din aparatul TESA: „ Noi suntem între ciocan şi nicovală. Când au dat clase celor din TESA, noi nu am primit pentru că au zis că noi muncim în producţie. Acum, când se acordă aceste adaosuri negociate în actul adiţional, noi nu am primit pentru că facem parte din aparatul TESA… Din acelaşi motiv, nu am primit nici cele două zile plătite peste cele programate, în luna decembrie. Se fac discriminări de fiecare dată. Ni s-a spus că singura posibilitate de a primi banii este să trecem în producţie, la secţia hidro, colegii noştri primind aceste majorări doar pentru că figurează în producţie, nu în TESA. Vă daţi seama, să ne mute după 20 de ani … nu e posibil. Trebuie făcută o nouă organigramă şi aşa mai departe… În loc să ne rezolve situaţia mult mai simplu: să ne dea clase de salarizare în aşa fel încât să ajungem la nivelul colegilor noştri din producţie, fiindcă nu lucrăm în birouri chiar dacă suntem încadraţi în aparatul TESA. Un coleg a spus că va intra în greva foamei. Alţii au spus că renunţă la banii ăştia. E o harababură. Suntem aproximativ 50 de muncitori în această situaţie, la Termocentrala Rovinari, dar la fel se întâmplă şi cu ceilalţi productivi TESA. E vorba de sute de oameni”, a declarat unul dintre salariaţii de la Gârla.