Scandalul gunoaielor scoate la iveală scenarii, urzite de liderii PSD, pentru a transfera monopolul de la firma Polaris, către societatea Supercom SA, deținută de un fost senator pesedist, Ilie Ciuclea. Firma acestuia din urmă a fost băgată pe gât primarilor din Gorj, care au fost convinși să intre într-o asociație, ce decide în numele lor, în privința gestionării gunoaielor și care a încheiat un contract cu operatorul din București. După semnarea actelor, primarilor li s-a cerut „să mai pună ceva” la prețul gunoiului, stabilit deja prin hotărâri de consiliu, iar în localitățile în care nu s-a găsit „înțelegere” pentru majorare, firma nu a mai ridicat gunoaiele.
În mai multe localități, firma pe care Consiliul Județean a băgat-o pe gât primarilor nu a mai ridicat gunoiul. Edilii acuză presiuni, pentru a mări tarifele, abia majorate prin hotărâri de consilii locale. Cum s-a pregătit terenul, pentru a pune pe tavă, firmei deținute de Ilie Ciuclea, un apropiat al fostului primar Neculai Onțanu, monopolul serviciilor de salubritate.
Consiliul Județean a înființat o asociație, în care au fost convinși să se înscrie mai bine de jumătate dintre primarii din Gorj, pe care a botezat-o pompos: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubritate (ADIS) Gorj. Asociația a atribuit contractul pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor, societății Supercom SA, iar primarii au fost puși să facă proiecte de hotărâre, de delegare a gestiunii serviciilor de salubrizare, către firma lui Ciuclea. După perfectarea actelor, primarilor li s-a cerut să mărească tarifele, iar cei care nu au acceptat s-au trezit cu gunoaiele neridicate. Una dintre comunele în care deșeurile au rămas în stradă este la câțiva kilometri de Târgu Jiu. Primarul din Drăguțești, Ion Popescu, spune că se pune presiune pe edili și chiar au fost apostrofați cei care nu au acceptat să se ducă peste prefect, în încercarea de a-i forța mâna, să redeschidă groapa de gunoi de la Târgu Jiu, închisă temporar. Primarul Popescu spune că sacii cu resturi menajere din localitate nu au mai fost ridicați, după ce, vineri, i s-a cerut să crească tariful și a refuzat. „Vinerea trecută, un reprezentant de la Consiliu Județean și unul de la Supercom vin și îmi propun să mai mărim puțin prețul la gunoi, că ei nu mai pot să ridice gunoiul. S-au supărat când le-am spus că, legal, noi nu mai avem voie să mărim prețul la gunoi. Am făcut un contract și mergem pe acest contract. Cred că o să ajungem în instanță, cu această problemă. Vorbim de pandemie, de boli și noi stăm cu gunoaiele în comună. Își permite un domn de la Consiliul Județean să-mi spună că eu nu am mers la prefect. Să ce? Să pun presiune pe dl prefect, să dea drumul la groapa de gunoi? Eu nu pun presiune pe prefecți, eu vreau să se respecte legea. Contractul este cu ADIS și SUPERCOM. Supercom-ul că prestează servicii, iar noi facem parte din ADIS. Ei au negociat sumele, ei au negociat absolut tot. Primarii nu au voie să negocieze sumele, separate, cu firma respectivă. Acum câteva săptămâni s-a semnat, chiar în perioada aceea când s-a închis groapa de gunoi. Eu chiar am întrebat, cum o să ducem gunoiul în altă parte și au zis că ei se descurcă. Dar de fapt, ne-au demonstrate că nu se descurcă și ne-au lăsat gunoiul în comună”, a declarat primarul comunei Drăguțești.
„Acum e momentul când pot să pună presiune pe primari și pe comunele astea amărâte”
Ion Popescu acuză jocuri făcute în favoare firmei care a fost băgată pe gât primarilor din județ, pentru a majora tarifele, folosindu-se de contextul actual, în care gunoaiele sunt transportate la Severin, însă spune că dacă prețurile vor fi crescute, nu ar mai fi diminuate, odată cu deschiderea depozitului de la Târgu Jiu. „Avem, pe gospodărie, 16 RON, iar pe persoană 9,5 lei, cu TVA cu tot. Și pentru firme, 100 de lei. Le-am spus: este un preț destul de mare, nu putem să mai mărim prețurile la oameni, nu justificăm prețurile acestea. Au venit cu fel și fel de propuneri: măriți sau vă lăsăm gunoiul. Suntem în țara lui Papură Vodă. Vine nu știu cine, care se trezește într-o dimineață la o firmă, și se gândește: domn’e, nu pot să duc gunoiul, haideți să mai punem ceva, este momentul când putem să punem presiune pe primării și pe primari, să ne mai scoată ceva bani. Legal, o să vină Curtea de Conturi să ne întrebe pentru ce ați mai mărit încă o dată prețurile, pentru ce plătiți atâția bani? Știm și cât este tonă de gunoi, știm și cât este transportul până la Severin, nu cred că firma respectivă a ieși în minus, dacă ne-ar lua tarifele astea și ar duce gunoiul la Severin. Ei și-au făcut calculele astea, dar numai că acum este momentul când pot să pună presiune pe primari și pe comunele astea amărâte. Nu există perioadă. Am majorat, am greșit și o să fim buni de plată”, a mai spus primarul din Drăguțești.
Dece nu cautati alta firma ? problema este inchiderea depozitului polaris .