Un șofer de ambulanță a refuzat să transporte un rănit la București. Refuzul s-a făcut sub semnătură privată. Victima, un bărbat accidentat grav, a decedat. Ambulanțierul s-a declarat, acum, cardiac, după ce a fost băgat în comisia de disciplină.
Un angajat al Serviciului de Ambulanță Gorj este cercetat disciplinar, după ce a refuzat să transporte un pacient în capitală. Victima fusese grav rănită, într-un accident petrecut în data de 9 septembrie, în Tismana, unde s-a răsturnat cu motorul. Bărbatul de 46 de ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu, în jurul orei 20.00. Medicii gorjeni au cerut transferul pacientului, la un spital din București, din cauza stării grave în care se afla. După trei ore de încercări, pentru a găsi o unitate dispusă să-l preia, s-a primit confirmarea de primire. Șocant, însă, a fost faptul că ambulanțierul care trebuia să efectueze cursa a refuzat. Acesta a motivat că trebuia să plece la Timișoara, pentru o problemă personală, de sănătate. Medicul coordonator a găsit un înlocuitor, însă transportul pacientului a fost întârziat cu încă o oră. Victima a ajuns în capitală spre dimineață. Deși cadrele medicale l-au băgat în operație, Cristinel Butoarcă a decedat. Medicii bucureșteni au pus moartea pacientului, pe seama întârzierii cu care a ajuns să fie operat, iar hematomul produs i-a afectat creierul.
Șoferul de pe salvare, care a refuzat sub semnătură să efectueze transportul victimei, este acum cercetat de comisia de disciplină. Marți, Daniel Cojocaru a intrat în concediu medical și s-a declarat cardiac. Ambulanțierul riscă să-și piardă chiar locul de muncă, deoarece nu a anunțat că ar avea probleme, care să-l împiedice să-și desfășoare în mod normal programul de lucru.