Anul 2021 va intra în seria celor mai fierbinți ani, anunță Administrația Națională de Meteorologie, citând Met Office, serviciul național de meteorologie al Regatului Unit. Potrivit agenției britanice, anul viitor, temperatura va fi mai ridicată, în medie, cu 1,03 grade Celsius. Meteorologii spun că această creștere continuă un trend ascendent al temperaturii, început în urmă cu șase ani.
„Met Office estimează că temperatura medie globală a aerului în anul 2021 va fi cu 0,91-1,15 ° C (cu o estimare centrală de 1,03 ° C) peste media perioadei preindustriale (1850-1900): al șaptelea an consecutiv când temperaturile au fost în general cu 1,0 ° C mai ridicate decât nivelurile preindustriale. Datorită influenței La Niña în Pacificul tropical temperatura apei oceanului este cu 1.0-2.0 °C sub medie și în aceste condiții potrivit Met Office temperatura medie globală a aerului în 2021 va fi puțin sub cea din anii precedenți (începând cu 2015). La Niña este opusul El Niño și are un efect temporar de răcire asupra temperaturii medii globale”, se arată într-o postare, pe pagina Administrației Naționale de Meteorologie.
Specialiștii din cadrul Met Office susțin că Arctica se încălzește de două ori mai mult, față de alte zone ale planetei. Tendința de încălzire globală este de 0,2 grade Celsius, la fiecare 10 ani. „Estimarea Met Office făcută la finalul lui 2019 cu privire la temperatura medie globală din 2020 este în acord cu cele mai recente observații din acest an(de la 0,99 ° C la 1,23 ° C, cu o estimare centrală de 1,11 ° C). Datele din ianuarie-octombrie 2020 arată că temperatura medie globală este cu 1,17 ± 0,11° C peste nivelurile perioadei preindustriale.
Seria de valori ale temperaturii medii globale este o medie de trei seturi de date: HadCRUT.4.6.0.0; NOAAGlobalTemp v5; și GISTEMP v4”, arată meteorologii, care indică măsurători și prognoze făcute de specialiștii agenției britanice.