Armata a „capitulat”. Nu mai transportă vaccinul anti-Covid. Primele doze, distribuite în Oltenia cu mașini de împrumut

0
740

Vaccinul împotriva virusului Covid, care până acum nu a ajuns și în județe Olteniei, cu excepția Doljului, va fi distribuit la începutul anului viitor. Armata nu mai efectuează transportul, de la centrul regional, din Craiova, către județele arondate, cum s-a anunțat public, ci această etapă a fost lăsată în grija direcțiilor de sănătate publică. Numai că nu toate direcțiile au autoturisme, cu care să transporte dozele în județele lor, așa că au apelat la mașini de împrumut. DSP Mehedinți, de exemplu, a cerut ajutorul instituției similare din Gorj, care va prelua vaccinurile pentru spitalele din ambele județe.

În prima zi lucrătoare a anului 2021, luni, 4 ianuarie, o mașină a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj va merge la Craiova, de unde va lua cantitatea de vaccin pe care o solicită unitățile din Mehedinți și Gorj, dozele fiind depozitate în așa numitele „camere de frig”. După ce vaccinurile sunt împărțite spitalelor din județul Gorj, mașina Direcției de Sănătate Publică din Târgu Jiu va pleca la Mehedinți, unde va distribui dozele, către spitalele din județul vecin. Subprefectul de Gorj, Virgil Drăgușin, spune cănumărul vaccinurilor repartizate fiecărui județ este stabilit în baza planificărilor efectuate până duminică, 3 ianuarie, de spitale. „În data de 29 decembrie, la centrul regional de depozitare de la Spitalul Militar Craiova a ajuns tranșa de vaccin destinată județelor din Oltenia, urmând ca în data de 4 ianuarie 2021, în funcție de planificările făcute, vor fi aduse de Direcția de Sănătate Publică, la Spitalul Județean Gorj, urmând ca ulterior să fie distribuite și spre celelalte spitale din județ. În prima etapă de vaccin, în care este prevăzută vaccinarea personalului din unitățile spitalicești, centre de vaccinare vor fi organizate la cele opt spitale, respectiv Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Turceni, Bumbești Jiu, Târgu Cărbunești, Novaci și Dobrița”, a declarat subprefectul de Gorj.

Primele vaccinuri, în județele Olteniei, vor fi administrate în primele cinci zile de la distribuirea lor, către unitățile medicale. Aceste doze provin din cea de a doua tranșă de vaccinuri importate de țara noastră, după ce primul lot a fost împărțit între cele 10 centre regionale, experimental. La Craiova au ajuns, inițial, sub 100 de doze. De specificat faptul că o doză de vaccin conține cantitatea necesară imunizării a cinci persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here