Au inaugurat un sfert de drum, pentru o sărbătoare rurală. La o lună s-a distrus

0
903

Autoritățile din comuna gorjeană Prigoria au inaugurat un sfert dintr-un drum, pentru că în localitate urma să aibă loc un eveniment anual. Porțiunea de asfalt, stropită cu șampanie de primar și angajații primăriei, s-a distrus, după o lună.

Primarul din Prigoria a inaugurat un tronson din drumul aflat încă în lucru, ce face legătura între comună și orașul Novaci, ca să aibă cu ce se mândri în fața localnicilor care trebuia să vină la sărbătoarea „Fiii satului”. Deși porțiunea pentru care s-a tăiat panglica reprezintă doar un sfert din întreaga lucrare, la eveniment au fost prezenți aleșii din comună și chiar un parlamentar. Deputatul Dan Vâlceanu, șeful de partid al primăriței Iuliana Iliescu, s-a grăbit să o felicite, pentru măreața realizare. Numai că minunea a durat doar o lună, după care asfaltul a început să se macine și să „plece” de pe drum, lăsând să se vadă pământul.

Acum, drumul arată ca în fotografiile de mai jos

Pe 26 august, când s-a făcut inaugurarea sfertului de drum, domnea o atmosferă de sărbătoare

 

Primarul comunei, Iuliana Iliescu, recunoaște că inaugurarea sfertului de drum s-a făcut…de formă, pentru a se mândri în fața celor prezenți la sărbătoarea „Fiii satului”, unii veniți din alte zone ale țării.

Drumul de șapte kilometri, care leagă Prigoria de Novaci, costă 43 de miliarde de lei vechi, iar lucrările se vor finaliza abia spre sfârșitul anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here