„Popeasco, vei fi rector, după ce moare Adrian Gorun!” Fostul rector al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Adrian Gorun, o jignește și o amenință pe înlocuitoarea sa în funcție, Luminița Popescu, cea care a fost repusă în scaun printr-o hotărâre a instanței, furios că, odată revenită la conducere, Luminița Popescu l-a trimis la pensie. O înregistrare din timpul unui scandal din unitatea de învățământ superior a circulat pe aplicațiile de mesagerie și a ajuns în spațiul public, pe o platformă online.
Tensiunile dintre fostul și actualul rector de la Universitatea Constantin Brâncuși, din Târgu Jiu, au escaladat la ultima ședință a Senatului UCB. Adrian Gorun i-a aruncat cuvinte dure celei care i-a luat locul, Luminița Popescu, pe care a încercat să o înlăture de la conducere, doar că aceasta și-a câștigat funcția în instanță, magistrații fiind cei care au decis repunerea în postul de rector. După ce a revenit pe funcție, Luminița Popescu a semnat decizia de pensionare a fostului rector și fost președinte al Senatului universității, Adrian Gorun, odată cu alte șapte decizii de trimitere la pensie a unor profesori de peste 65 de ani. Într-o ședință a structurii de conducere, Gorun a răbufnit și a atacat-o pe succesoarea în funcție, cu epitete dure. Într-o înregistrare din timpul scandalului, se aud cuvinte grele, precum plagiat, cheltuirea fondurilor europene și amenințări. Înregistrarea a ajuns pe o platformă de distribuire audio online, de unde a fost ștearsă după câteva ore.
Adrian Gorun: „- Gândiți-vă bine, unde vreți să duceți universitatea. Ea nu bătut un cui!
Luminița Popescu: „- De ce dezinformați?”
A.G.: „- Nu ai făcut nimic. Ai venit și ai dat din tocuri pe holuri. Vine doamna! Ce doamnă?Vine Popeasca!”
L.P.: „- De ce nu spuneți colegilor despre milioanelor de euro aduse? De ce nu le spuneți colegilor?”
A.G.: „- Le-ai mâncat tu!”
LP: „- Cu dumneavoastră, domnule profesor!”
Adrian Gorun a acuzat că decizia de pensionare a sa a fost un abuz și a declarat că o va ataca. În înregistrarea ajunsă în spațiul public, fostul rector o amenință pe actuala șefă a universității, că nu va rămâne în funcție: „Popeasco, vei fi rector, după ce moare Adrian Gorun”, spune fostul rector, pe care Luminița Popescu l-a acuzat că nu și-a făcut publică declarația de avere, pentru a se vedea veniturile încasate de la universitate, ca profesor și din proiectele europene. Gorun s-a retras din funcția de președinte al senatului UCB, post în care a fost pus fiul său, Horațiu Gorun, care în ultimii ani a devenit unul dintre apropiații fostului premier Florin Cîțu. Gorun jr a fost secretar al Guvernului, în mandatul Cîțu, cu care a lucrat și la Ministerul Finanțelor și care l-a impus, apoi, secretar general la Senatul României.
Înregistrarea cu dialogul dintre Adrian Gorun și Luminița Popescu o puteți asculta aici:
Vai de UCB cu Popeasca analfabeta!
Dacă se gaseste cineva sa cerceteze examenele pe post si titularizarile din Gorj..desfășurate pe vremea cînd era la conducerea învățământului acest domn…
Sa le fie rusine in loc sa stea la pensie sa se afirme si persoane mai tinere… s a cam dus timpul celor apropiați de vîrstă lui iliescu in functii!!! Mai stati si acasa ca de fala nu ati facut județul..De rîs da!
ACEST GORUN FOST SUPRAVEGHETOR DE NOAPTE A AVUT CONTRACUL DE MUNCA DESFACUT DISCIPLINAR PENTRU NISTE RELATII NEPOTRIVITE.SE INTAMPLA LA LICEUL IND DE CONSTRUCTII PRIN ANII 70
Gorun a fost un satrap, dar nimeni nu se deranjează de fi-su lăsat moștenire UCB-ului.