În plină criză și sub interdicțiile impuse de legea austerității, unele primării au aruncat bani publici pe băuturi, lăutari și focuri de artificii, ce au durat câteva minute. Sumele cheltuite din bugetele locale au ajuns la cine trebuie, adică la firmele ”de casă”, abonate la banii publici, care primesc în mod constant contracte, în general de la aceleași unități administrative. Polițiștii au întocmit dosare penale pentru cinci firme care au fost prinse că foloseau articole pirotehnice neautorizate, la focurile de artificii organizate de revelion.
Una dintre primăriile care au aruncat bani publici, la finalul anului, pe achiziții considerate inutile, este Primăria Turceni. Unitatea condusă de un fost angajat al firmei Ydail, a familiei senatorului Iordache, a cheltuit 10.000 de euro, pe o petrecere de revelion, cu foc de artificii, muzică și șampanie.
Contractul a fost acordat, prin încredințare directă, firmei secretarului general al PNL Gorj, Gabriela Târsu. Firma MGC Pars SRL a inclus în pachetul de servicii, 80 de sticle de șampanie, un spectacol de muzică și foc de artificii de 10 minute.
Jocul de artificii, achiziționat la un preț mult peste cel al pieței, s-a lăsat cu dosar penal. Polițiștii au descoperit că societatea luată sub aripa protectoare a firmei de casă a folosit articole pirotehnice ce nu erau avizate. ”Polițiști au constatat că acesta a efectuat, fără drept, operațiuni cu articole pirotehnice, constând în aceea că deținea, pentru executarea focului de artificii alte trei articole pirotehnice neavizate, pe lângă cele opt pentru care primise aprobare, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.
Focul de artificii, organizat de firma unui fost polițit, trimis în judecată
Primăria Motru a dat, la rândul ei, 12.000 de lei, unei firme din Târgu Jiu, ”Lam Artificii 2018”, pentru focul de la miezul nopții. Societatea aparține fostului polițist Constantin Lambu. Acesta a fost trimis în judecată într-un dosar penal, pentru operaţiuni cu materii explozive, efectuate fără drept. Focul de artificii de la Motru a mai deschis un dosar penal, după ce polițiștii au găsit articole pirotehnice din alte categorii, decât cea care fusese autorizată de Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Primarul din Motru, Cosmin Morega, a participat și el la focul de artificii, care a fost precedat de un spectacol de muzică, de care edilul s-a bucurat din plin, intrând în horă, alături de votanții din municipiu. Și ca să se facă vizibil, edilul a ieșit în stradă, de revelion, cu eșarfa tricoloră, ca la momentele solemne. Cu tricolorul de gât a și jucat și a primit dedicații de la lăutarii aduși să cânte în centrul orașului, la miezul nopții.
Aceeași firmă, Lam Artificii 2018, a fost contractată și de Primăria Rovinari, pentru focul de artificii din centrul orașului.
Paradoxal, deși durata jocului pirotehnic a fost ca și la Motru, de 10 minute, prețul plătit de autoritățile din Rovinari a fost cu 75% mai mare, ceea ce dovedește că tariful s-a negociat ca la piață. Primăria Rovinari a achiziționat același serviciu, cu 20.000 de lei.
O altă primărie ai cărei șefi au băgat mâna în punga cu bani publici, pentru distracțiile de final de an, este Tismana. Edilii de aici au cumpărat pachete de sărbători, cu băuturi alcoolice incluse. Cadourile achiziționate înaintea Crăciunului au conținut și câte o sticlă de vin spumant. Autoritățile au respins o primă ofertă, mai ieftină, optând pentru una mai scumpă. Firma de la care autoritatea locală a cumpărat cadourile bahice, SC Ciolacu CAR SRL, este din localitate și are obiectul principal de activitate ”construcțiile” și a mai primit și alte contracte de la primărie.
Prima ofertă postată pe platforma de achiziții electronice, de 68.000 lei a fost refuzată de primărie, iar în aceeași zi a fost aprobat, de la aceeași societate, un alt pachet, mai scump, de 75.000 de lei.