Un bărbat de 61 de ani, din comuna Negomir, a fost reținut, după ce a fost acuzat de vecin, că a întreținut raporturi sexuale cu cățeaua acestuia. ”La data de 22 mai 2024, polițiști din cadrul Postului de Poliție Negomir au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitate, cu privire la faptul că vecinul său, de 61 de ani, ar fi întreținut relații sexuale cu un exemplar canin, femelă. În urma sesizării, polițiști ai Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un exemplar canin din rasa Ciobănesc Corb, femelă, care îi aparține bărbatului de 37 de ani. Animalului i-au fost recoltate probe biologice în vederea efectuării examenului medical de specialitate. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zoofilie, iar în continuarea cercetărilor, față de bărbatul de 61 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, arată un cuminicat emis de IPJ Gorj.