Bărbat din Târgu Cărbunești, reținut pentru trafic de droguri. „Marfă” de 600.000 euro, livrată printr-o firmă de transport

0
837

Procurorii D.I.I.C.O.T. au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 35 ani, din Târgu Cărbunești, acuzat că a încercat să scoată din țară, printr-o firmă de transport,  droguri de risc, în valoare de 600.000 euro.

Redăm comunicatul anchetatorilor:

În continuarea activităților desfășurate la data de 2 iunie 2022, când un tânăr a fost prins în flagrant, predând către o societate de transport internațional, două cutii în care se aflau comprimate cu conținut stupefiant, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, au pus în executare, în cursul zilei de 14 iulie a.c., două mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Târgu-Cărbunești.

Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit faptul că, în perioada 01-02 iunie 2022, bărbatul de 35 ani ar fi determinat și coordonat un tânăr de 23 de ani, să transporte din orașul Târgu- Cărbunești în municipiul Târgu-Jiu, o cantitate importantă de medicamente cu conținut stupefiant (peste 123.500 de comprimate), medicamente ce aveau ca destinație finală Norvegia, unde urmau a fi comercializate, valoarea de piață a acestora fiind estimată la suma de 600.000 de euro.

La efectuarea perchezițiilor domiciliare s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de Investigații Criminale, Criminalistic și Acțiuni Speciale ale I.P.J. Gorj.

În cursul zilei de astăzi, 15 iulie a.c., persoana bănuită de săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc și instigare la trafic ilicit de droguri de risc va fi prezentată Tribunalului Gorj, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here