Fostul președinte Traian Băsescu a criticat guvernanții, pentru problemele de la Complexul Energetic Oltenia, dar și pentru lipsa drumurilor. Băsescu a declarat, la Târgu Jiu, unde a fost prezent pentru dezbateri pe teme europene, că statul are pârghiile legale, pentru a asigura front de lucru, dar că nu se vrea să se muncească pentru deblocarea problemelor.
“Prima noastră obligație este să nu fim dobitoci. Care e marea problemă la Complexul Oltenia, care era să ne ducă la scoaterea din funcțiune a grupurilor de la Rovinari, Turceni este că nu sunt fronturi de lucru, pentru că Ministerul Mediului nu dă autorizații. Exproprierile sau Mediul, una din două sunt întotdeauna la blocaje. Atunci când este vorba de lucrări energetice și de infrastructură, statul întreabă o dată pe proprietar, după care, dacă nu vrea, execută exproprierea și pune banii în cont. Statul nu este împiedicat să facă exproprieri. Proprietarul nemulțumit se duce în instanță și obține cât îi dă instanța. În momentul de față, numai incompetența ne face să stăm blocați în probleme de exproprieri și la CEO și la autostrăzi”, a declarat Traian Băsescu.
La Complexul Energetic Oltenia, problema fronturilor de lucru este una destul de mare, unele excavatoare nemaiputând înainta, din cauză că nu au fost făcute exproprieri, așa încât compania să preia terenuri de la persoane fizice.