Bătrân externat plin de vânătăi, după două săptămâni în secția Covid

0
904

Un bătrân de 94 de ani, internat cu Covid, a ajuns acasă, după două săptămâni de spitalizare, cu vânătăi la ochi și în cap. Familia susține că bărbatul are halucinații și nu se poate ține pe picioare.

Bărbatul a fost internat, supă ce i s-a făcut rău, pe 9 septembrie. A fost dus la Spitalul Motru, unde a fost confirmat cu Covid și transportat la Spitalul suport Covid din Târgu Cărbunești. Joi seara, a fost externat și dus la domiciliu cu o ambulanță. Familia a avut un șoc, atunci când l-a văzut. Bătrânul are un ochi înnegrit și un cucui în cap. Ginerele acestuia, Ion Aurel, spune că medicii nu le-au adus la cunoștință, de vânătăile de pe corpul bărbatului. „Când a fost internat, era un om normal, mergea la piaţă, făcea cumpărături, comunica normal şi putea să aibă grijă de el împreună cu soţia. A mers la spital pe picioarele lui. Era lucid. Cât timp a fost internat, am mai vorbit cu un coleg de salon, care ne spunea că îi mai deranjează, că se duce la frigider noaptea. Soţia lui a fost adusă şi ea tot cu COVID-19 la spitalul din Târgu Cărbuneşti şi a fost în urmă cu două zile la el la salon, iar atunci era bine, au vorbit şi a recunoscut-o. Am fost contactaţi de doamna doctor Neamţu şi domnul doctor Preoteasa că vor să-l externeze.

Am întrebat dacă este testat şi mi s-a spus că este în continuare pozitiv, iar eu m-am opus, pentru că putea să-i îmbolnăvească şi pe ceilalţi membri ai familiei. Ne-a spus că nu mai este contagios, iar atunci i-am propus să fie transferat la secţia de geriatrie, dar mi s-a spus că nu îl primesc la spital pentru că este pozitiv. Nu ni s-a spus nimic atunci că prezintă lovituri şi echimoze“, a declarat ginerele bărbatului, citat de Adevărul.

Medicul curant al pacientului în vârstă de 94 de ani, Ion Preoteasa, a declarat că pacientul a avut un episod de leșin și a căzut de pe pat. „În noaptea de duminică spre luni, stând la marginea patului, în prezenţa colegilor de salon şi a doamnei asistente, care era prezentă, a prezentat un episod lipotimic cu cădere de la marginea patului. I s-a acordat primul ajutor şi nu a prezentat semne neurologice. Cu regret spun că a fost un pacient problemă atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru colegii de salon, lucru care poate fi confirmat de unul dintre pacienţi. Dânsul a fost externat pentru că nu mai este contagios, iar pentru demenţa lui s-a recomandat consult psihiatric“, a declarat medicul Ion Preoteasa, potrivit sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here