Beat, a intrat cu mașina într-un pom

0
277

O femeie a alertat poliția, prin 112, că fratele ei, din județul Dolj, a făcut accident în Gorj, dar nu cunoaște locația. Polițiștii l-au căutat și l-au găsit în comuna Logrești. Autoturismul acestuia se izbise de un copac de pe marginea drumului. Verificările au arătat că șoferul, în vârstă de 38 de ani, avea o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Coțofenii din Față, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 C Popești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un copac, aflat în proximitatea carosabilului. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here