Trei tinere sunt cercetate de poliție, fiind acuzate că au sustras bijuterii, din societăți comerciale din Târgu Jiu. Una dintre suspecte a fost reținută. „Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată direct, de către administratorul unei bijuterii, despre faptul că la aceeași dată, o femeie a sustras o pereche de cercei expusi la vânzare, cauzând un prejudiciu de 1000 de lei.
În urma activităților investigativ-operative efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, au fost identificate trei tinere, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești și județul Ilfov, bănuite de săvârșirea faptei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că tinerele ar mai fi sustras un lanț de aur din incinta unei alte bijuterii situate în municipiul Târgu Jiu”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj. Bijuteriile au fost recuperate de oamenii legii, care, în urma administrării probatoriului, au retinut-o pe una dintre tinere, în vârstă de 22 de ani, din comuna ilfoveană Mogoșoaia.