Pompierii intervin în orașul Turceni, unde o butelie a explodat, într-un apartament aflat la etajul trei al unui bloc. Din primele informații șase persoane au fost afectate de accident. Reprezentanții ISU intervin. Cu trei autospeciale de stins incendii de la Secția de Pompieri Turceni, un echipaj SMURD, două echipaje de ambulanță și o autoplatforma de lucru la înălțime de la Detașamentul Târgu Jiu.
Trei copii au fost găsiți afară și erau loviți de cioburi, iar trei adulti au fost răniți, unul în casă, cu arsuri la picior, sotia cu atac de panica si o vecina care a cazut pe scari. „Toate victimele sunt constiente cooperante, copii prezinta mici excoriatii. Explozia a fost urmata de incendiu dar acesta este lichidat (a fost neinsemnat) sunt degajari de fum. La spital au fost transportati: proprietarul, de catre un echipaj SAJ si vecina cazuta pe scari de catre un echipaj SMURD. La celelalte victime au fost acordat ingrijiri medicale la fata locului”, au comunicat reprezentanții ISU Gorj.