Calea Eroilor, îngrădită cu tablă zincată. Panourile din fier acoperă gardurile clădirilor de patrimoniu

0
1023

Un gard din tablă zincată este montat pe Calea Eroilor din Târgu Jiu, obiectiv pe care autoritățile încearcă să-l introducă în patrimoniul UNESCO. Construcția din fier acoperă gardurile locuințelor din zonă, unele fiind imobile de patrimoniu. 

Proiectul de modernizare a Căii Eroilor din Târgu Jiu, ce se ridică la 40.000.000 de euro, este o intervenție radicală, în specificul arhitectural al zonei, bazat pe piatră și lemn. Pe strada ce unește operele sculptorului Constantin Brâncuși, compactate în Ansamblul Monumental Calea Eroilor, se montează, în aceste zile, un gard din tablă zincată, care ascunde zidurile și îngrădirile caselor, dintre care unele sunt imobile de patrimoniu. Panourile din fier sunt montate în beton și prinse de vechile garduri.

Pe principiul eminescian: „Azi îl vedem și nu e”

Intervenția este prevăzută în proiectul realizat în urmă cu aproape șase ani și avizată de reprezentanții Ministerului Culturii. Proiectul, realizat de arhitectul Dorin Ștefan, a fost prezentat autorităților din Târgu Jiu, în 2016, iar în 2020 au început lucrările la primul tronson, care „înghite” două, din cele 40 de milioane de euro. Gardul din tablă zincată este prins în acel proiect, spune actualul primar, Marcel Romanescu.

„În viziunea arhitectului, lucrurile se văd într-un anumit fel. Vorbim de o tablă zincată, care, din ceea ce ne-a spus domnul arhitect Dorin Ștefan și dirigintele de șantier, se comportă într-un anumit fel, pe următorii 50 de ani. Astăzi inclusiv pe tablă apar niște pete, însă, cu trecerea timpului, adică în maxim două luni de zile, acele pete vor dispărea. Acea tablă, când intră în contact cu aerul, are anumite modificări, care se produc într-o perioadă foarte scurtă de timp, după aceea se mătuiește și capătă o altă culoare”, a declarat Romanescu.

În ceea ce privește rolul gardului metalic, autorităților li s-a spus că are rol de protecție a locuințelor, rol pe care arhitectul nu l-a explicitat public. „E un fel de zonă de protecție, față de proprietățile cetățenilor de pe calea Eroilor. Așa a fost prevăzut în proiect. Nu pot să vă dau foarte multe detalii. Domnul arhitect a spus că în perioada următoare va ajunge la Târgu Jiu și atunci putem să organizăm o conferință de presă, în care să vă dea mai multe detalii, strict pe ceea ce a realizat pe Calea Eroilor”, a mai spus primarul Marcel Romanescu.

Variantă: Gardul metalic, montat ca să fie ascuns 

Primarul din Târgu Jiu susține că gardul ar trebui acoperit, în timp, cu vegetație. În imaginile livrate presei locale, la momentul prezentării proiectului, gardul pare unul din lemn și nu este ascuns în plante sau alte elemente. „Ca economist și ca primar, mă interesează ca lucrurile să evolueze și să vedem un proiect finalizat. Ulterior, pot apărea modificări, acceptate de cel care a realizat proiectul. E adevărat, că zona aceasta de protecție, ulterior, ar trebui amenajată cu plante, cu mobilier stradal, deci nu va fi așa cum o vedem astăzi, doar gardul. Nu! Trebuie puse flori curgătoare, care să poată, într-un fel, să acopere o mare parte din gardul pe care îl vedem astăzi. Dar e o lucrare care evoluează. Nu ne așteptăm, de la o zi la alta, ca toate lucrurile care se realizează acolo să capete o anumită formă. Sunt multe lucruri care vor veni ulterior și vor fi amenajate pe Calea Eroilor, sunt alte elemente care care se realizează în această lucrare”, a mai adăugat Romanescu.

Lucrările de pe Calea Eroilor au fost atribuite, în 2020, unei firme italiene, care le-a subcontractat unei alte societăți, cu sediul în Giurgiu. Deși termenul de finalizare era luna august, lucrările sunt departe de a se termina. Tronsonul transformat în șantier arată ca după bombardamente, iar contractul a fost prelungit, până în 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here