Lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu par că bat pasul pe loc. Ritmul în care lucrările avansează îndepărtează momentul inaugurării șoselei, începute în urmă cu aproape opt ani. Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a declarat, după o vizită făcută miercuri, pe șantierul de lângă Târgu Jiu, că lucrările nu se încadrează în termenele stabilite. „Lucrările înaintează destul de greu. Sunt ceva probleme. Se lucrează în cinci puncte, sunt unele zone unde terasamentele s-au realizat și se poate turna asfalt. Se lucrează și la poduri. Termenul de finalizare ar fi fost în luna august, dar este clar că nu va fi gata în luna august. De la început s-a plecat strâmb”, a spus prefectul Marcel Iacobescu, la „1 Plus Tv”.
Centura municipiului Târgu Jiu a început în 2014, dup[ ce fusese anunțată în campania electorală, de Victor Ponta, care a inaugurat deschiderea șantierului. Au început, apoi, problemele. Firma care a câștigat contractul a renunțat la el și a fost organizată o a doua licitație, după câțiva ani de blocaj. În iunie 2021, termenul de finalizare a fost prelungit, printr-un act adițional, care majora și valoarea. S-a ajuns ca suma stabilită inițiat să se dubleze. Valoarea din contractul de execuție a fost, la începutul proiectului, de 151.211.642,17 lei. Firma care a câștigat licitația inițială, COLLINI LAVORI SpA, a cerut rezilierea contractului, la nici jumătate din lucrare. Proiectul a rămas blocat, până în 2020, când a fost organizată o nouă licitație și în luna septembrie, a fost încheiat un nou contract, pentru continuarea lucrărilor, cu asocierea de firme Secol Societa Edile Costruzioni e Lavori SA – Secol Romania SRL. Valoarea contractului a fost stabilită la 207.000.000 lei. În iunie 2021, valoarea ajunsese la 313.013.430,18 lei, iar în contextual actual, al creșterii prețurilor, constructorul a cerut o nouă majorare.