Deputatul USR, Radu Miruță, cere ministrului Energiei să demită conducerea Complexului Energetic Oltenia, din cauza suspiciunilor de fraudă a selecțiilor directoratelor companiilor din energie. Comisia Europeană a avertizat asupra nerespectării unor proceduri de competitivitate și transparență și a amenințat cu penalizări la tranșa a treia din PNRR.
La CEO, procedura de selecție a directorilor a creat suspiciuni, care s-au lăsat cu plângeri penale și acțiuni în instanță, după ce firma care a organizat concursul a fost selectată de doi dintre directori, care au fost și candidați și au fost declarați câștigători, respectiv Dan Iulius Plaveti și Cosmin Trufelea.
”Conducerea CE Oltenia nu are legitimitate si trebuie schimbată. Comisia Europeana a sesizat frauda la numirea din pix a Directoratului si “a amendat Romania cu 500 milioane de euro”. Praduitori din PNL au plătit din semnătura lor o firma anume care să îi selecteze apoi pe doar pe ei pentru un nou mandat de director la CE Oltenia. Asta după ce au ales firma direct, fără vreo contra-ofertă din partea altor 2 firme, asa cum obliga legea.
Domnule Burduja, decența vă obligă să demiteti actualul Directorat. Ati stiut de tot acest matrapazlâc, auditul v-a indicat incompatibilitatea si suspiciunea de frauda, dar ati preferat sa incuviințați ceea ce acum Comisia spune negru pe alb ca este o mizerie.
Voi cu mizeriile, cu combinatiile sulfuroase de numiri din pix, noi cu plata amenzilor pentru porcăriile voastre”, a reacționat deputatul USR, Radu Miruță.