Doi bătrâni din comuna Hurezani au trecut prin clipe de coșmar, când s-au trezit peste ei în casă cu cinci tineri, care au vrut să le ia banii. Doi dintre agresori aunt minori și au 13, respectiv 15 ani. ”Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi spart geamurile ușii de la intrarea în locuința unui bărbat de 83 de ani, din Hurezani, ar fi pătruns în interior și l-ar fi lovit cu obiecte dure, din lemn.
Bărbatul locuia împreună cu sora sa, în vârstă de 89 de ani, care s-ar fi speriat de cele petrecute în locuință și a plecat, fiind ulterior identificată în grădina casei.
Atât femeia, cât și bărbatul au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, polițiștii întocmind dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Gorj au continuat cercetările în cauza penală, stabilind faptul că 5 tineri, de 22, 18, 24, 15 și 13 ani, au pătruns în locuința bătrânilor, cu scopul de a sustrage bunuri sau sume de bani.
Ulterior, față de tinerii de 22, 18 și 24 de ani a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, iar la data de 16 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de aceștia a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, arată un comunicat emis de Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.