Complexul Energetic Oltenia, temă în negocierile partidelor, pentru noul Guvern

0
460

Menținerea cărbunelui în producția energetică a fost temă de discuție, la negocierile pe care partidele le poartă în această perioadă.Deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, a anunțat că, în cadrul negocierilor de azi, s-a convenit includerea în programul de guvernare a unei prevederi prin care capacitățile energetice pe cărbune, precum cele de la Complexul Energetic Oltenia, să nu fie închise până la punerea în funcțiune a unor alternative viabile. Potrivit unei postări publice, Miruță susține că această propunere, susținută în cadrul grupului de lucru interpartinic, a fost menționată într-o formă de lucru a programului de guvernare. Deputatul a subliniat că discuțiile se bazează pe argumente tehnice și economice, atrăgând atenția că România nu își poate permite o dezvoltare fără o energie accesibilă și stabilă.

”Am reușit să introduc în noul plan de guvernare pe Energie decizia de a nu închide cărbunele, până când nu se pune înainte altceva în loc. Și e vorba de succesul în varianta de program comun cu PSD-PNL-UDMR, că doar în cel al USR era demult. Tocmai am ieșit din grupul comun de lucru PSD-PNL-USR-UDMR și acum e menționat negru pe alb ceea ce tot împing de 2 ani să se întâmple. Ca o prima urmare, sper ca proiectul de lege pe care l-am depus în Parlament, PLX121/2023, să aibă acum parte de susținere. Da, nu se poate fără cărbune, iar asta se obține cu argumente, cu cifre, nu cu teama de a vorbi despre poluare, când cu energie scumpă nu se poate dezvolta nimic”, a postat Radu Miruță, joi după amiază.

Forma finală a programului de guvernare și direcțiile clare privind Complexul Energetic Oltenia urmează să fie stabilite în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here