O comisie de anchetă, care a analizat cazul pacientei de 72 de ani, care a suferit o fractură de femur, în timp ce se afla internată în Spitalul Târgu Jiu, a dat verdictul: de vină este pacienta. Femeia fusese internată cu Covid și transferată ulterior, la Spitalul Tudor Vladimirescu. Familia a aflat că bătrâna și-a rupt piciorul, abia când a putut să o viziteze și a găsit-o plină de vânătăi. Explicația cadrelor medicale a fost că pacienta s-a ridicat singură din pat și a mers la baie, unde a alunecat și a suferit fractura de femur. După ce cazul a apărut în presă, conducerea Spitalului Județean Târgu Jiu a deschis o anchetă internă, iar rezultatul a fost comunicat azi. Comisia a concluzionat că pacienta este de vină pentru fractura suferită, deoarece a mers singură la baie și nu a așteptat ca personalul să o însoțească.
„În opinia membrilor comisiei, personalul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a respectat protocoalele şi procedurile stabilite în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nefîind identificate nereguli şi disfuncţionalităţi cu privire la cazul mediatizat.[…] Apreciem că pacienta nu a avut voie să se deplaseze/mobilizeze singură, iar în acest sens, aceasta a avut la dispoziţie posibilitatea solicitării ajutorului din partea personalului medical prin apăsarea butonului de urgenţă. Pacienta nu a respectat indicaţiile medicale şi s-a deplasat singură la baie, unde a căzut şi şi-a produs fractură proximală femur stâng cu deplasare, fiind internată ulterior (tot pe data de 29.11.2021), la Secţia de Ortopedie Traumatologie unde a primit tratament medical de specialitate în vederea consolidării fracturii”, se arată într-un comunicat de presă, emis de conducerea Spitalului Județean Târgu Jiu.