Consilier parlamentar: ”PNL este o prelungire obedientă și ștearsă a PSD”

0
356

Consilierul parlamentar Nicky Simionescu, implicat în campanii pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, anunță că ia în calcul plecarea din PNL, partid în care se află de la vârsta de 18 ani. Tânărul consilier critică decizia liderilor liberali, de apropiere până la confundare a partidului, cu PSD. ”Dragi prieteni, scriu aceste rânduri cu multa amărăciune în suflet. Atunci când m-am înscris în Partidul Național Liberal, la vârsta de 18 ani, am făcut-o din convingere și având speranța într-un viitor mai bun pentru România și pentru județul Gorj. Partidul National Liberal are un slogan istoric și plin de înțeles si încărcătură, și anume ,,Prin Noi Înșine”. Acest slogan istoric și extrem de important pentru ce ar trebui să însemne linia Partidului Național Liberal este călcat în picioare de actuala conducere care a ales să lege cel mai important partid istoric rămas pe scena politică românească, de PSD. În momentul acesta, din păcate, Partidul Național Liberal este o prelungire obedientă și ștearsă a PSD. Atât timp cât PNL introduce taxe noi, nu apără mediul de afaceri, nu își promovează principiile și valorile fundamentale, din păcate, aceste lucruri vor duce la o distrugere inevitabilă și dureroasă a acestui partid, care ar trebui să reprezinte un etalon pentru politica de dreapta din România”, a scris tânărul liberal, pe pagina de socializare.
Nicky Simionescu.
Adept al valorilor liberale, consilierul spune că actuala conducere a filialei Gorj a PNL afectează imaginea structurii politice. ”Din nefericire, la nivelul filialei județene Gorj este o situație asemănătoare, în care Partidul Național Liberal a pierdut primari în zone unde actualul președinte, senatorul Ion Iordache, nu are nici măcar o minimă idee legată de munca ce a fost depusă pentru ca Partidul Național Liberal Gorj să ajungă la nivelul la care să se lupte de la egal la egal cu PSD. Vă marturisesc cu sinceritate că am avut un episod de râs prelungit atunci când am citit o declarație a actualului secretar general al PNL Gorj, doamna Gabriela Tarsu, în care spunea că PNL este în opozitie cu PSD la nivelul judetului Gorj. Această doamna, nu cu foarte mult timp în urmă, făcea campanie frenetică și hotărâtă pentru PSD, iar cine nu mă crede poate căuta dovezile printr-o simpla căutare pe Google. Cei din actuala conducere a PNL Gorj nu pot spune că sunt împotriva PSD, atât timp cât în organismul statutar al partidului în care s-au decis liste comune cu PSD pentru europarlamentare, senatorul Ion Iordache a votat pentru aceste liste comune. De asemenea, consider că aparițiile lui Ion Iordache din presa centrală aduc prejudicii mari de imagine filialei PNL Gorj”, susține Simionescu.
Decizia tânărului liberal este de a-și da demisia din PNL, însă spune că mai are o speranță în distanțarea de PSD. ”Partidul Național Liberal liberal, atât la nivel național, cât și la nivel județean, nu mai reprezintă valorile și principiile politicii de dreapta din România, lucru care mă face să mă gândesc serios să renunț la calitatea de membru al acestui partid. Deocamdată păstrez o minima speranță că cei care conduc la nivel național partidul se vor trezi înainte să îngroape definitiv un partid simbol pentru istoria Romaniei. În cazul în care se va perpetua această politica de obediență a PNL față de PSD, mă voi vedea obligat să o iau pe alt drum”, a anunțat Nicky Simionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here